Ministerul Educatiei

Ministerul Educaţiei, un nou anunţ pentru elevi

10.12.2020

Ministerul Educaţiei anunţă că orele „față în față” din învățământul preuniversitar se suspendă până pe 23 decembrie 2020. Astfel, în conformitate cu prevederile ordinului nr. 6.122/7.12.2020, semnat de ministrul Monica Cristina Anisie, activitățile didactice care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal se suspendă pentru perioada 9 decembrie – 23 decembrie 2020.

Ministerul Educaţiei: Activităţile se vor desfăşura în continuare în mediul online

Ordinul de ministru are la bază Hotărârea Consiliului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) nr. 57/2020. În această perioadă (9 decembrie – 23 decembrie 2020), activitățile didactice se vor organiza, în continuare, în mediul online, conform Metodologiei-cadru privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobată prin ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.545/2020.

Ministerul Educaţiei a mai anunţat că în cazul în care activitățile nu se pot desfășura în mediul online, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București și unitățile de învățământ preuniversitar au obligația să asigure resursele educaționale pentru elevii care nu au acces la tehnologie informațională și internet.

Pe 23 decembrie 2020 începe vacanţa de iarnă

Potrivit structurii anului școlar 2020-2021, în intervalul 23 decembrie 2020 – 10 ianuarie 2021 este programată vacanța de iarnă.

Citeşte şi Cum a schimbat pandemia obiceiurile de consum ale românilor?

 

 

 

Citiți și despre: