Stiri: Social

Concurs directori scoli 2021

Modernizare şcoli: Ce fonduri alocă Guvernul pentru 12 unităţi de învățământ afectate de inundaţii?

29.07.2021

Modernizare şcoli. Guvernul României a aprobat în ședința din data de 28 iulie 2021, repartizarea sumei de 1.551 mii lei din transferuri din bugetul de stat către bugetele locale, prevăzută în bugetul Ministerului Educației pe 2021, pentru executarea lucrărilor de investiții necesare refacerii și punerii în siguranță a infrastructurii școlare din 12 unități de învățământ din județele Alba (5) și Cluj (7).

Modernizare şcoli. Inundaţiile din iulie 2021

Imobilele în care își desfășoară activitatea cele 12 școli au fost afectate de calamitățile naturale produse de fenomenele meteorologice și hidrologice înregistrate în luna iulie 2021 (precipitaţii sub formă de averse, cu regim torenţial, însoţite de descărcări electrice și inundații). Datele privind situația acestor unități de învățământ au fost comunicate Ministerului Educaţiei de către inspectoratele școlare județene.

Programul de măsuri pentru înlăturarea efectelor inundațiilor se va desfășura etapizat și va consta, în principal, în evacuarea apelor acumulate în imobilele unităților de învățământ, acțiuni de înlăturare a efectelor produse de inundații, respectiv înlocuirea sau refacerea acoperișurilor deteriorate/distruse, înlocuirea pardoselilor, refacerea tencuielilor și a zugrăvelilor la pereții și tavanele afectate de inundații.

Bugetele locale

După adoptarea acestui act normativ, autoritățile locale pe raza cărora funcționează unitățile de învățământ preuniversitar de stat nominalizate au obligația de a-și actualiza bugetele locale cu sumele aferente, astfel încât să poată demara procedurile aferente:

  • achiziția lucrărilor de investiții
  • încheierea și derularea contractului de lucrări

Autoritățile administrației publice locale răspund, în condiţiile legii, de utilizarea sumelor.

În situația în care, la finalul anului în curs, rămân sume neutilizate, acestea vor fi virate către bugetul de stat.

Citeşte şi Donaţii Kaufland România. Compania sprijină persoanele afectate de inundaţii