Munca remote. Compania My HR Lab a efectuat, în aprilie, în mediul online un chestionar intitulat “Provocările HR-ului legate de munca remote în contextul creat de Covid-19. La acest studiu au răspuns peste 100 de profesioniști implicați în procesele de resurse umane din România.
Munca remote. Cele mai mari provocări
În contextul pandemiei de Covid-19, cele mai mari provocări pe care oamenii de HR le întâmpină în implementarea muncii remote sunt:
- gestionarea documentelor administrative (52%)
- aplicarea legislației (25%)
- evidența orelor lucrate de către colegi (21%)
Munca remote. Birocraţia
Beatrice Galațanu – Owner & Trainer My HR Lab: “Faptul că, în contextul creat de Covid-19, birocrația reprezintă pentru HR o problemă în implementarea muncii remote nu este o noutate. Înainte de pandemie, cele mai multe acte precum: contractul de muncă, adeverințele sau cererile de concediu existau și se semnau în format fizic”.
Pentru 50% dintre cei chestionaţi este destul de dificil să transmită în organizație diferitele schimbări care intervin în această perioadă. De asemenea, 24% dintre oamenii de HR consideră că a comunica cu angajații care au copii și stau cu ei acasă reprezintă o altă provocare.
Alte probleme cu care HR-ul se confruntă legat de comunicare sunt:
- discuțiile cu instituțiile statului (18%)
- discuţiile cu hiring managerii (17%)
- discuţiile cu board-ul companiei (16%)
În ceea ce privește desfășurarea activităților care țin de întregul departament de resurse umane, cele mai mari provocări sunt:
1. menținerea engagement-ului în echipă;
2. induction-ul/ onboarding-ul noilor colegi;
3. gestionarea cerințelor venite din partea angajaților care lucrează remote;
4. gestionarea interacțiunii cu candidații.
Munca remote. Strategiile şi procesele de HR
Beatrice Galațanu – Owner & Trainer My HR Lab: “O provocare importantă pe care o întâmpină HR-ul în această perioadă este legată de onboarding-ul noilor colegi, care acum se desfășoară online. Conform unui sondaj realizat de noi anul trecut, doar 50% dintre companii aveau un proces de onboarding definit și implementat. Ținând cont de contextul actual, companiile vor fi nevoite să-și regândească strategiile și procesele de HR pentru a se adapta diferitelor schimbări legate de munca remote sau de distanțarea fizică impusă de pandemie”.
Citeşte şi Locuri de muncă în România 2020: Mai puţine oferte de joburi, în primele luni ale anului