Ministerul Economiei a anunțat că procedura de depunere a ofertelor angajante pentru preluarea acţiunilor deţinute de Oltchim SA la Oltchim SPV s-a încheiat astăzi. De asemenea, consorţiul de administratori judiciari ai Oltchim SA, RomInsolv SPRL şi BDO Business Restructuring SPRL, a transmis că un număr de patru potenţiali investitori a achiziţionat caietul de prezentare care detaliază procedura şi etapele vânzării fluxului de producţie al Oltchim SA.
”La expirarea termenului limită, consorţiul de administratori judiciari a consemnat că nu a fost depusă nicio ofertă angajantă din partea investitorilor interesaţi. După expirarea termenului limită, a fost depusă o ofertă din partea unui potenţial investitor. Urmărind prevederile Caietului de prezentare, oferta depusă peste termen nu a fost luată în considerare”, au explicat reprezentanții Ministerului Economiei.
În plus, o parte dintre investitori, interesaţi de funcţionarea în sistem integrat a combinatului Oltchim cu rafinăria Arpechim, au solicitat un nou termen de 30 de zile, motivat de orizontul de timp în care estimează că vor finaliza negocierile pentru preluarea rafinăriei odată cu Oltchim SPV.
Astfel, consorţiul de administratori judiciari va convoca Adunarea creditorilor şi va supune aprobării acesteia repetarea procedurii cu un nou termen limită de depunere a ofertelor angajante.
Citiți și despre:
Ministrul Economiei: Procesul de privatizare al Oltchim trebuie să continue Ministrul Economiei, Constantin Niţă, le-a transmis reprezentanţilor Oltchim că procesul de privatizare a companiei trebuie să continue cu mai multă determinare, fiind necesară o intensificare a eforturilor […]
Guvernul a aprobat înființarea Departamentului pentru Privatizare Ieri a fost aprobată, în ședința de Guvern, Ordonanța de Urgență privind înfiinţarea Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului. Scopul departamentului este reprezentat de […]
Creşterea PIB-ului României, pusă sub semnul întrebării. Ce riscuri anticipează investitorii Cu toate că perspectivele economiei româneşti erau optimiste la început de an, în cea de-a doua jumătate a anului, evoluţia PIB-ului este pusă sub semnul întrebării, pe fondul provocărilor externe generate de […]
Domeniul industrial oferă oportunităţi reale de cooperare cu Arabia Saudită Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), Sorin Dimitriu, a avut, săptămâna trecută, o întrevedere cu Yassin Al Suroor, preşedintele Camerei de Comerţ Internaţionale a […]
România poate avea beneficii importante de pe urma crizei elene România poate avea beneficii economice importante de pe urma crizei din Grecia. Astfel, măsurile de austeritate pe care Comisia Europeană le impune ar putea determina investitorii greci să îşi mute afacerile […]