Începând din anul 2009, România a beneficiat de fonduri europene prin programele naționale de sprijin în sectorul vitivinicol. Însă, pentru a susține creșterea absorbției fondurilor, a fost un act normativ care cuprinde noi măsuri de investiții pentru sectorul vie-vin.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) vine în sprijinul solicitanților din sectorul vitivinicol pentru a crește absorbția fondurilor europene alocate măsurilor notificate în Programul Național de Sprijin al României 2014 – 2018. Drept urmare, a fost elaborat un act normativ care, pe lângă investițiile deja accesate de către producători, cuprinde și investiții în construcția de imobile noi destinate vinificației (crame), laboratoare pentru controlul calității, imobile cu destinația de prezentare și vânzare, săli de degustare, care, până la apariția prezentului ordin, se puteau accesa doar prin PNDR.
Sprijinul se acordă în baza Ordinului nr. 208/2017 privind modificarea și completarea Normelor metodologice privind condițiile de punere în aplicare a măsurii de învestiții, eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului Național de Sprijin al României (PNS) în sectorul vitivinicol 2014 – 2018, aprobate prin Ordinul nr.1801/2014.
„Condiția principală pentru accesarea tuturor operațiunilor eligibile din cadrul măsurii de investiții este ca solicitantul să producă vinuri, în unitatea proprie, sau în nume propriu la terți și să comercializeze producția vinicolă obținută”, se arată în comunicatul MADR.
Solicitanții care pot accesa fondurile europene pentru măsura de investiții sunt atât persoane juridice cu domiciliul fiscal în România, persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale, întreprinderi individuale, cât și instituții și unități de cercetare-dezvoltare vitivinicolă, definite conform legislației naționale în vigoare.
De asemenea, asociațiile de doi sau mai mulți producători și/sau organizații interprofesionale, care realizează o operațiune de producție, de prelucrare, de ambalare sau de comercializare a produselor din sectorul vitivinicol pot beneficia de noile măsuri de investiții în construcții. Însă acestea trebuie să îndeplinească una dintre următoarele condiții:
- exploatează plantații viticole înscrise în Registrul plantațiilor viticole, produc și/sau îmbuteliază vinuri în întreprinderea vinicolă proprie sau, în nume propriu, la terții și comercializează produsele vinicole în nume propriu;
- achiziționează struguri pentru vin, produc și/sau îmbuteliază vinuri în întreprinderea vinicolă proprie sau, în nume propriu, la terți și comercializează produsele vinicole în nume propriu;
- comercializează produse vinicole achiziționate de pe piața internă.
Solicitările de investiții se depun în sesiune deschisă la sediile centrelor județene ale APIA.