Noi servicii medicale destinate copiilor cu diabet

26.06.2018

Ieri, la sediul Ministerului Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor împreună cu Sorina Pintea, ministrul Sănătății s-au întâlnit cu reprezentanți ai Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice și ai Federației Asociațiilor Pacienților Diabetici pentru a identifica posibilitățile de finanțare a unor noi servicii medicale destinate copiilor diagnosticați cu diabet, în cadrul Programului național de diabet.

În urma discuțiilor, s-a stabilit necesitatea creării unui subprogram destinat tratamentului pentru diabetul juvenil, în cadrul Programului Național pentru Diabet Zaharat, în cadrul căruia copiii să poată beneficia de senzori pentru monitorizarea continuă a glicemiei, precum și de pompe de insulină prevăzute cu sistem integrat de monitorizare.

„Până la final de an trebuie să stabilim clar toate măsurile și, implicit, finanțarea aferentă, astfel încât să-i putem ajuta în principal pe copiii bolnavi de diabet.”, a declarat Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor publice.

Participanții la discuții au prezentat principalele probleme medicale care necesită o rezolvare urgentă:
• asigurarea senzorilor de glicemie pentru monitorizarea permanentă a copiilor insulino-dependenți;
• continuarea testării pentru monitorizare;
• montarea de pompe de insulină.

“Sănătatea copiilor noștri este prioritară și trebuie să facem în așa fel încât copiii diagnosticați cu diabet să beneficieze de cele mai bune condiții de monitorizare și tratament. Deși programul național, în forma actuală, asigură teste de monitorizare a glicemiei și pompe pentru insulină, totuși, administrarea tratamentului cu insulină și testarea zilnică a valorilor glicemiei presupune mii de înțepături pe an. Prin introducerea în program a senzorilor și a pompelor de insulină prevăzute cu sistem integrat de monitorizare continuă a glicemiei, vom elimina suferința copiilor și tinerilor care suferă de diabet”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

O altă temă de discuție a fost modificarea și completarea normelor metodologice de aplicare a Programului Naţional de Diabet Zaharat şi a Contractului-Cadru, cu privire la modul de achiziție sau decontare a dispozitivelor medicale și a consumabilelor necesare acestora.

S-a stabilit crearea unui Grup de lucru, format din reprezentanții instituțiilor participante la discuții, pentru a analiza și monitoriza măsurile propuse în cadrul acestei întâlniri.

Conform evidențelor Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în prezent, în Programul Național pentru Diabet Zaharat sunt tratați aproximativ 830.000 de pacienți, dintre care peste 3.000 de copii cu diabet.

 

 

 

Citiți și despre: