Pe data de 11 februarie, PKF Finconta şi BusinessMark Event Management au organizat conferinţa “2016, anul preţurilor de transfer”, evenimentul având scopul de a dezbate noile prevederi legislative privitoare la preţurile de transfer, care au intrat în vigoare la începutul anului curent.

Conferinţa a reunit experţi din aria preţurilor de transfer, care au abordat teme precum modificările aduse de noul Cod Fiscal, noul ordin al ANAF cu privire la condiţiile de întocmire şi conţinutul dosarului preţurilor de transfer, alinierea autorităţilor fiscale şi a contribuabililor la Planul de Acţiuni împotriva “BEPS”, precum şi implicaţii practice ale noilor modificări legislative.

”În ultima perioadă, autorităţile fiscale au intensificat foarte mult controalele ce vizează preţurile de transfer. Observăm o atenţie sporită acordată societăţilor care înregistrează pierderi. Aceste societăţi se încadrează că având un risc fiscal ridicat, autorităţile fiscale realizând o corelaţie între notele de la bilanţ şi indicatorii financiari pe care îi declaraţi. În urmă acestor factori societatea este încadrată într-o categorie de risc”, a declarat Florentina Susnea, Managing Partner PKF Finconta.

Ea a atras atenţia asupra faptului că în următoarea perioada inspectorii se vor axa pe analizele interne de risc realizate pentru toate categoriile de contribuabili.

.

.

În acelaşi timp, Cristina Săulescu, Transfer Pricing Manager, PKF Finconta, a detaliat conţinutul noului Ordin ANAF Nr. 442/2016 privind cuantumul tranzacţiilor, termenele pentru întocmire, conţinutul şi condiţiile de solicitare a dosarului preţurilor de transfer şi procedura de ajustare şi estimare a preţurilor de transfer, publicat pe 2 februarie 2016 în Monitorul Oficial.

Cristiana Barbu, Transfer Pricing Senior Consultant, PKF Finconta, a vorbit despre serviciile intra-grup de management şi demonstrarea prestării efective şi a beneficiului adus de acestea.

”Prestarea efectivă a serviciilor, respectiv beneficiul real al celui care primeşte serviciul se pot demonstra prin intermediul documentelor justificative (e.g. time-sheet-uri, rapoarte de lucru, corespondenţă, devize de lucru, etc). În măsură în care, pe baza acestor documente, se poate demonstra prestarea efectivă a serviciului, respectiv proba beneficiul acestora, se poate asumă în mod rezonabil că un terţ ar fi dispus să plătească pentru o astfel de prestaţie. Inspectorul fiscal urmăreşte în timpul controlului să redea realitatea economică a tranzacţiilor, prin intermediul tuturor informaţiilor disponibile la nivelul contribuabilului. Astfel, simplă existenţă a serviciilor în cadrul grupului nu este suficientă, cu atât mai mult cu cât, raportându-ne la principiul valorii de piaţă, un independent nu ar fi dispus să achite contravaloarea unui serviciu care nu a fost prestat în fapt”, a explicat acesta.

Echipa PKF Finconta a prezentat în ultima parte a conferinţei studii de caz derivate din practică anului 2015.