Număr șomeri România. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a anunțat că la sfârșitul anului 2023 rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 2,93%, în scădere cu 0,12 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă din 2022.
Numărul total de şomeri
La finele lunii decembrie 2023, numărul total de şomeri a fost de 235.636 de persoane, dintre care 52.416 şomeri indemnizaţi (+5.134 persoane faţă de decembrie 2022) şi 183.220 neindemnizaţi (+3.979).
Pe medii de rezidenţă, 67.886 de şomeri proveneau din mediul urban şi 167.750 de şomeri din mediul rural.
De asemenea, conform datelor ANOFM, numărul şomerilor femei era, la 31 decembrie 2023, de 112.532 de persoane, în timp ce numărul şomerilor bărbaţi era de 123.104 de persoane.
Număr șomeri România. Vârstă
Majoritatea şomerilor de încadrează în intervalul de vârstă 40 – 49 de ani (56.674), apoi cei de peste 55 ani (50.170). La polul opus se aflau persoanele între 25 – 29 de ani (14.804).
În ceea ce priveşte structura şomajului, în funcţie de nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (28,99%).
Șomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 32,87% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare o pondere de 4,55%.
Citește și Cum vor evolua euro, dolarul și leul în primul trimestru din 2024?