Slide

Stiri: Economie

Număr șoferi România.

Numărul şomerilor, în scădere. Câte persoane nu au un loc de muncă?

09.01.2017

În luna noiembrie 2016, rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,7% . Astfel, rata şomajului în luna noiembrie 2016 a scăzut cu 0,1 puncte procentuale faţă de luna precedentă (5,8%). Pe de altă parte, rata şomajului la bărbaţi a fost cu 1,8 puncte procentuale mai mare decât la femei, conform Institutului Naţional de Statistică (INS).

Numărul şomerilor (în vârstă de 15‐ 74 ani), estimat pentru luna noiembrie din anul 2016 a fost de 521 mii persoane, în scădere atât față de luna precedentă (522 mii persoane), cât și față de aceeaşi lună a anului anterior (607 mii persoane).

Pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi a depăşit‐o cu 1,8 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 6,5% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,7% în cazul celor de sex feminin).

Pentru persoanele adulte (25‐74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,7% pentru luna noiembrie 2016 (5,5% în cazul bărbaţilor şi 3,6% în cel al femeilor).

Numărul şomerilor în vârstă de 25‐74 ani reprezenta 75,6% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna noiembrie 2016.