O nouă rambursare de la Comisia Europeană pentru agricultură. Astfel, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat că a încasat, în data de 05 aprilie 2023, suma de 69,27 milioane euro, reprezentând rambursarea de către Comisia Europeană a plăților directe efectuate de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) în cursul lunii februarie 2023.
Ce spune ministrul Agriculturii?
„Avem tot timpul în preocuparea noastră sprjinirea fermierilor, aducem în țară fiecare euro pus la dispoziția agriculturii și dezvoltării rurale de către Uniunea Europeană. Suntem în graficul asumat privind accesarea fondurilor europene și vom continua pe acest drum al acordării la timp a subvențiilor necesare, utile și cuvenite”, a declarat ministrul Petre DAEA.
O nouă rambursare de la Comisia Europeană pentru agricultură. Valoarea totală a fondurilor primite
Aceste sume se adaugă celor încasate de la începutul anului 2023, respectiv 1,87 miliarde euro, valoarea totală a rambursărilor efectuate de către Comisia Europeană pentru activitățile aflate în sfera de responsabilitate a MADR în anul 2023 fiind de 1,94 miliarde euro.