Investițiile în angajați sunt, în fapt, investiții în propria companie, iar cei care realizează acest lucru nu vor avea decât de beneficiat, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.
Unul dintre primele sectoare afectate de criza economică a fost investiția în angajați. Fie că vorbim despre stoparea creșterilor salariale sau chiar de o micșorare a veniturilor, de limitarea beneficiilor directe complementare venitului lunar, fie că a fost vorba despre eliminarea totală a cursurilor de specializare – toate acestea au făcut parte din strategii de limitare a costurilor, în speranța că astfel companiile vor fi mai puternice în fața problemelor economice iminente. Într-o perioadă în care mulți dintre cei care dețin un business sunt nemulțumiți de nivelul de specializare pe care îl găsesc la angajați, astfel de măsuri, luate acum câțiva ani, nu au făcut nimic altceva decât să micșoreze și mai mult șansele de dezvoltare susținută a afacerilor.
Reducerea investițiilor în resursele umane dintr-un business, fără a avea definiția efectelor pe termen lung, a adus cu sine riscuri multiple și lipsa posibilității de revenire și eficientizare în timpul dorit. Pe termen scurt, calitatea muncii angajaților a scăzut, iar pe termen lung retenția talentelor și atragerea de oameni performanți au fost mult mai complicate. Profesioniștii de pe piața forței de muncă nu sunt interesați să se alăture unei companii care nu conștientizează faptul că o afacere este formată din oameni, așadar investițiile în aceștia sunt nu doar obligatorii, ci și naturale.
Piața de training din România cunoaște o ușoară creștere, în ultimii ani. Din ce în ce mai multe companii au realizat faptul că resursele umane sunt la baza creșterii unei afaceri, iar competențele tehnice sunt pe primele locuri în rândul specializărilor dorite, urmate însă și de dezvoltarea personală. Un astfel de trend trebuie să se mențină pentru dezvoltarea nu doar a afacerilor, ci a mediului economic în sine.