Slide

Construcții

OLINT

OLINT, alegerea ideală în domeniul materialelor de construcții

01.09.2019

Brandul Rufster a devenit sinonim cu atribute precum calitate, grad înalt de personalizare și încredere în serviciile oferite. Bazele companiei OLINT Com au fost puse în urmă cu mai bine de 20 de ani, timp în care compania a evoluat de la un mic magazin de desfacere la Supermarketul OLINT care în momentul de față reprezintă principalul centru comercial din zonă în domeniul materialelor de construcții și amenajărilor interioare. Desemnată drept una dintre cele mai profitabile companii din județul Suceava, OLINT se află în prezent într-un proces continuu de perfecționare și dezvoltare, fiind mereu deschisă către noi colaborări și parteneriate, creând noi oportunități și îmbogățindu-și în permanență oferta de produse și servicii, pentru a deservi cât mai bine clienții din aria de distribuție.

OLINT este un nume prezent pe piață de peste 20 de ani, un brand care a cunoscut o evoluție impresionantă, până la stadiul în care a devenit centrul comercial principal în domeniul materialelor de construcții și amenajărilor interioare

Portofoliul de produse al companiei acoperă în momentul de față toate domeniile unei construcții, de la structură, învelitori, instalații sanitare și izolații, la instalații electrice, finisaje, placări, dar și decorațiuni interioare. Putem spune astfel că OLINT reprezintă alegerea ideală pentru clienții care caută o ofertă completă de produse și servicii în acest domeniu de activitate.

„De-a lungul timpului am lucrat, direct sau indirect, cu cei mai importanți producători de materiale de construcții, am devenit unici importatori ai unor mărci care astăzi sunt consacrate pe piața românească și am furnizat, de fiecare dată, cele mai bune soluții pentru clienții noștri”, ne-au declarat reprezenanții companiei.

Supermarketul OLINT, destinația preferată

Supermarketul OLINT a fost lansat în urmă cu 14 ani. Din acel moment, supermarketul a devenit destinația favorită a locuitorilor din municipiul Rădăuți, precum și a celor din localitățile vecine, pe o rază de 50 de km, oferind cea mai bogată gamă de produse pentru proiectele de amenajări interioare.

Pentru a rămâne în permanență în topul preferințelor clienților, compania actualizează și își îmbunătățește continuu spațiul de prezentare, completând în fiecare sezon oferta cu produse noi, de o calitate superioară, pentru a veni în sprijinul clienților în proiectele pe care aceștia le inițiază, dar și pentru a rămâne un partener de încredere în domeniu.

Supermarketul OLINT beneficiază de un spațiu comercial de peste 4.000 de metri pătrați, o capacitate de stocare de peste 25.000 de metri pătrați și o ofertă de produse care depășește 17.000 de articole

Gama extrem de bogată de produse comercializate de supermarketul OLINT, serviciile la standarde internaționale oferite de reprezentanții companiei, precum și numărul mare de furnizori (circa 400), proveniți din nu mai puțin de 15 țări, au contribuit în egală măsură la atragerea în medie a 800 de clienți în fiecare zi.

Cele mai bune soluții de pe piața plăcilor ceramice

Având în vedere faptul că piața plăcilor ceramice a cunoscut o dezvoltare impresionantă în România, datorată atât producției interne, cât și nivelului crescut de importuri, concurența a devenit extrem de acerbă.

„La OLINT, suntem tot timpul în căutarea celor mai bune soluții pentru a rămâne un furnizor important pentru piața locală și cea regional”, au continuat reprezenanții companiei.

În anul 2007, compania a inaugurat în cadrul supermarketului un showroom de prezentare pentru diferite modele de gresie și faianță, decoruri, accesorii și diverse designuri pentru placarea băilor sau bucătăriilor. În acest fel, OLINT a venit în sprijinul clienților, punându-le la dispoziție o ofertă variată de produse, opțiuni de amenajare diferite, dar și o gamă diversificată de accesorii necesare, totul pentru a ușura cât mai mult procesul de selecție a celui mai potrivit produsu pentru proiectul de amenajare interioară a clienților.

Cele mai noi produse din portofoliul furnizorilor companiei sunt expuse în cadrul showroomului care este împărțit în diverse ambiente

Printr-o evoluție firească, grație experienței acumulate, dar și unei cunoașteri în amănunt a nevoilor clienților, compania s-a transformat, de-a lungul timpului, dintr-un simplu distribuitor, pe rând, în specialist în montajul materialelor pentru acoperiș, în special a țiglei metalice, și mai apoi în producător.

„Nevoia de a ne diferenția în piața foarte competitivă a producătorilor de materiale pentru acoperișuri a dus la crearea unui brand nou și modern prin care să ne promovăm produsele – brandul RUFSTER”, detaliază reprezenanții companiei.

Unitatea de producție Rufster, o investiție de peste 8 milioane de euro

În anul 2011, compania OLINT Com a lansat unitatea de producție Rufster, grație unei investiții de peste 8 milioane de euro. Această unitate de producție ocupă în prezent o suprafață de peste 12.000 de metri pătrați, beneficiind de 20 de linii de producție moderne, complet automatizate, cu asistare a rulajului pe computer și o capacitate de producție anuală de peste 7,3 milioane metri pătrați.

Mai mult decât atât, produsele Rufster au devenit sinonime cu atribute precum calitate, grad înalt de personalizare și încredere în serviciile oferite.

Produsele Rufster sunt produse de calitate realizate la standarde internaționale, folosind materii prime de cea mai bună calitate, furnizate de cei mai importanți producători de semifabricate feroase din Europa

Produsele Rufster se remarcă printr-un grad înalt de personalizare, întrucât producția este orientată pe comenzile din teren sau în funcție de necesarul revânzătorilor. În acest fel, beneficiarii se bucură de produse individualizate, de o calitate excepțională, gata de a fi folosite în proiectele de amenajare a locuințelor.

„Brandul Rufster este construit pe încredere, pe o politică transparentă față de clienți, prin etichetarea și marcarea produselor cu datele tehnice ale comenzii, oferind în plus pentru fiecare comandă o declarație de origine unică în România prin care se poate verifica trasabilitatea produselor la ruloul de materie primă din care au fost create”, explică reprezenanții companiei.

Peste 1.200 de tone de produse livrate lunar

Încă din anul 2005, compania s-a orientat către activitatea de distribuție, ajungând în prezent să acopere Moldova și Ardealul, dezvoltând, de-a lungul timpului, o rețea de peste 500 de revânzători și o echipă puternică de agenți comerciali. În ceea ce privește exportul, compania OLINT a dezvoltat parteneriate puternice cu clienți din Ucraina, Republica Moldova și Bulgaria.

Pentru a eficientiza activitatea desfășurată în teren, compania OLINT și-a specializat agenții comerciali pe game diferite de produse, contribuind la înalta calificare a personalului, capabil astfel să ofere informații complete atât clienților cât și partenerilor din teritoriu.

OLINT și-a dezvoltat propriul departament logistic pentru activitatea de livrări locale, regionale, dar și pentru importurile realizate din țările învecinate

Flota de transport a companiei este compusă în prezent din 10 camioane pentru distribuție și trei tiruri pentru curse internaționale. Beneficiind de o strategie bine pusă la punct și de o organizare judicioasă a activității, OLINT își continuă traseul ascendent, deservind cu fiecare zi un număr tot mai mare de clienți și contribuind la materializarea unor proiecte de mai mare sau mai mică anvergură prin materialele de calitate superioară produse și comercializate, precum și prin asistența pre și post vânzare pusă la dispoziția clienților și a distribuitorilor din teritoriu.