OMRO IFN

OMRO IFN, recunoscută la nivel european

11.05.2019

Instituția Financiară Nebancară OMRO IFN S.A. a obținut din partea Comisiei Europene certificarea privind respectarea Codului European de bună conduită. Această distincție are în vedere acordarea de microcredit. OMRO IFN se alătură, prin urmare, celor 24 de organizații de microcreditare din țările Uniunii Europene, respectiv celor șapte organizații din țara noastră care erau certificate la sfârșitul lunii martie.

OMRO IFN. Sectorul de microcreditare

OMRO IFN a făcut dovada respectării clauzelor stabilite de Codul European pentru sectorul de microcreditare. Astfel, a obținut punctajul necesar pentru conformitate, respectând 94% din clauzele aplicabile codului. Pentru a se conforma Codului, organizațiile trebuie să respecte 80% din clauzele aplicabile.

Decizia de acordare a certificării a fost luată de Grupul de coordonare pentru aspecte legate de Cod, pe baza recomandării evaluatorului independent al Codului, Microfinanza Rating.

Ce spune directorul general al OMRO IFN?

”Certificarea de conformitate cu Codul European de bună conduită este foarte importantă pentru compania noastră. Obținerea acestei certificări demonstrează atenția pe care întregul colectiv OMRO o acordă standardelor de calitate în ceea ce privește relațiile cu clienții și investitorii, guvernanța, gestionarea riscului, standardele de raportare, sistemele informatice și de management. Aceste standarde, comune sectorului microcreditării din Uniunea Europeană, sunt în beneficiul clienților, investitorilor, finanțatorilor, proprietarilor, autorităților de reglementare și organizațiilor partenere, oferind transparență și siguranță în ceea ce privește procedurile, procesele, produsele instituției certificate, promovând cele mai bune practici în domeniu.” – János Bereczki – Director General al OMRO IFN S.A.

Despre OMRO IFN

OMRO IFN S.A. este o Instituție Financiară Nebancară înscrisă în Registrul General al BNR.

Înființată în 2000, OMRO oferă soluții financiare întreprinzătorilor, pentru dezvoltarea afacerilor din mediul rural și urban. Compania susține dezvoltarea acestora în vederea creării de locuri de muncă, contribuind la transformarea vieții lor, a familiilor lor și a comunităților din care fac parte.

De asemenea, OMRO IFN este printre primele instituții de microcreditare din România.

Citește și Se deschide Taco Bell Timișoara!

 

 

 

 

Citiți și despre:

O părere la “OMRO IFN, recunoscută la nivel european

  1. Pingback: Economia Romaniei in 2019. Analistii sunt pesimisti | Jurnalul de Afaceri

Comentariile nu sunt permise.