OPERA FANtastica 2019

OPERA FANtastica 2019. O nouă ediție a seratelor muzicale la Muzeul Colecţiilor de Artă

25.03.2019

OPERA FANtastica 2019. Pe data de 2 aprile 2019, de la ora 18:00, iubitorii muzicii clasice sunt aşteptaţi la Muzeul Colecțiilor de Artă (Calea Victoriei 111) pentru o nouă ediţie a seratelor muzicale OPERA FANtastica. Acestea sunt inițiate și moderate de Luminița Arvunescu în colaborare cu „Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură”.

OPERA FANtastica 2019. Invitata seratei

Invitata seratei este soprana și profesoara de canto, stabilită la Bruxelles, Ana-Camelia ȘTEFĂNESCU. Aceasta este laureată cu Premiul al II-lea și Premiul Publicului la ediția din 1996 a prestigiosului Concurs Internațional “Regina Elisabeta” din Belgia.

Luminiţa Arvunescu va dialoga cu aceasta, ca de obicei, atât pe teme de biografie personală, cât şi pe teme muzicale.

Pe lângă dialog, seara va cuprinde un program muzical, pe care Ana-Camelia Ștefănescu îl va susţine acompaniată la pian de conf. univ. dr. Andreiana Roșca, de la Universitatea Națională de Muzică din București.

OPERA FANtastica 2019. Intrarea este liberă

Intrarea este liberă. Însă, rezervarea locurilor este obligatorie la office@musicarte.ro.

Soprana Ana-Camelia Ștefănescu s-a născut la Bucureșt. Ea a absolvit cursurile Universității Naționale de Muzică bucureștene la clasa de Canto a apreciatului tenor Ionel Voineag. Este laureată a unor importante concursuri internaționale de canto (Verviers – în 1995 și ”Reine Elisabeth” – în 1996) și, până la stabilirea în Belgia, a activat ca solistă a Operei bucureștene, pe scena căreia a interpretat dificile roluri ”de coloratură”, precum: Lucia (Lucia di Lammermoor), Rosina (Barbiere din Seviglia), Zerbinetta (Ariadna la Naxos) și Regina Nopții (Flautul fermecat).

OPERA FANtastica 2019. Debutul internațional

Debutul internațional a avut loc la Teatro Comunale din Florența, cu rolul Regina Nopții din opera ”Flautul fermecat” de Mozart – rol pe care l-a cântat apoi pe cele mai importante scene lirice europene: de la Operele de Stat din Viena, Hamburg și Berlin, până la teatrele din Graz și Nissa.

Alte angajamente internaționale din cariera Anei Camelia Ștefănescu, au inclus rolurile: Olympia (Povestirile lui Hoffmann) în noua producție a regizorului Dieter Kaeg pentru Opera din Irlanda, Regina din ”The Verurteilung des Lukullus”de Paul Dessau și Narsea din ”Solimano” la Opera de Stat din Berlin, L’Enfant, Le Rossignol și La Princesse din opera într-un act ”Copilul și vrăjile”de Ravel, la Teatro Real din Madrid. Recent, soprana Ana Camelia Ștefănescu a primit cronici generoase pentru debutul ei în rolul Ophélie (Hamlet, de A. Thomas) din producția regizorului Vincent Boussard – dirijată de Patrick Fournillier – propusă de Opéra National du Rhin la Strasbourg și Mulhouse, pentru La Folie din opera ”Platee” de Rameau – dintr-o producție premiată, aparținând regizoarei Mariame Clément (împreună cu ansamblul Les Talens Lyriques dirijat de Christophe Rousset) și, de asemeni, pentru rolul Violetta din noua producție a operei La Traviata semnată de Vincent Boussard.

OPERA FANtastica 2019. Înregistrări

Ana-Camelia Ștefănescu a realizat și mai multe înregistrări cu Societatea Română de Radiodifuziune și pentru WDR din Köln. De asemenea, a susținut o serie de concerte și recitaluri în România, Spania, Polonia, Elveția, Franța, Olanda, Luxemburg și Regatul Unit, inclusiv un concert în România natală alături de tenorul Jose Carreras.

De asemenea, ea a cântat sub bagheta unor dirijori de mare renume, ca:

  • Daniel Barenboim
  • René Jacobs
  • Mark Minkovski
  • Ivan Fischer
  • Simone Young
  • Bertrand de Billy
  • Peter Schreier
  • Sebastian Weigle
  • Philippe Jordan
  • Josep Pons
  • David Gimenez
  • Emanuel Villaume

Citește și Turneul internațional LA VIDA LOCA – BRIDGES. Program complet

 

 

 

Citiți și despre: