Slide

Sanatate

Ovidius Clinical Hospital

Ovidius Clinical Hospital „aduce performanța acasă”

01.03.2023

Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor pacienților, OCH a făcut o investiție de 28 de milioane de euro în extinderea spitalului OCH și a serviciilor medicale, cea mai mare investiție privată din sănătate în Dobrogea, din 1989 până azi. Ovidius Clinical Hospital este primul spital multidisciplinar privat din Sud-Estul României. A fost inaugurat în primăvara lui 2014, dar a fost nevoie de patru ani de la apariția ideii până la punerea ei în practică și de o investiție de 6 milioane de euro pentru 4.600 de metri pătrați și 54 de paturi. Ovidius Clinical Hospital reunește un colectiv de medici care și-au dorit, atât pentru cadrele medicale, cât și pentru pacienți, un loc în care actul medical să fie înconjurat de normalitate, de curățenie și siguranță, de respect, dar și de tehnologie de ultimă oră.

OCH este un spital european – aici diagnosticul e prompt, medicii au experiență, iar dotarea tehnologică este una la zi, aliniată cu orice spital din Europa. În plus, OCH continuă să își îmbunătățească mereu practicile, serviciile, experiența și să investească în tehnologie modernă.

OCH este un spital european în cadrul căruia diagnosticul este prompt, medicii dețin o experiență extensivă, iar dotarea tehnologică este una la zi, aliniată cu orice spital din Europa

În 2019 a fost inaugurată Policlinica OCH, în inima orașului Constanța, un centru medical cu servicii complete de diagnostic și tratament, o extensie a serviciilor de ambulator ale spitalului, printr-o investiție de peste 1 milion de euro.

La începutul lui 2020, capacitatea de spitalizare a fost suplimentată cu alte 15 paturi, printr-o investiție de circa 800.000 de euro, iar în 2022 Policlinica OCH Constanța s-a extins cu un Centru de Medicină Maritimă.

„În primăvara acestui an de grație 2023, extindem spitalul cu încă un pavilion și, bineînțeles, ne extindem serviciile oferite. Dobrogenii au nevoie și merită servicii medicale de elită la ei acasă, iar noi, așa cum spune noul slogan, Aducem Performanța Acasă. O astfel de inițiativă de business se bazează pe analiză de piață, pe strategii de vânzare și pe dorința și nevoia de creștere a veniturilor, dar mai cu seamă pe dorința de a contribui la sănătatea semenilor noștri”, ne-a declarat Ș.L. Dr. Nicolae Ciufu, Director Medical Ovidius Clinical Hospital.

OCH realizează cea mai mare investiție privată din sănătate în Dobrogea

Realitatea dobrogeană este aliniată cu cea a întregii Românii: bolile cardiovasculare și oncologice sunt pe primele locuri în incidență și creșterea numărului de cazuri. Cifrele arată că cererea în materie de servicii medicale este cu 20% mai mare cu fiecare an. Se constată chiar o tendință ascendentă a cazurilor oncologice și cardiologice care s-au prezentat în garda OCH, respectiv cu 45% în oncologie și cu 30% în cardiologie.

Prin urmare, Ovidius Clinical Hospital a decis să vină în întâmpinarea acestor nevoi ale pacientului și va inaugura, la începutul lunii aprilie, un Centru de Oncologie și Radioterapie OCH, precum și un Centru de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară OCH. Este vorba despre o investiție majoră, de 28 de milioane de euro, cea mai mare investiție privată din sănătate în această parte de țară, Dobrogea, din 1989 până azi.

Taissis ConceptConcret, pavilionul nou înseamnă 5 niveluri, 6.500 de metri pătrați, 68 de paturi, 2 buncăre de radioterapie, bloc operator cu sală de chirurgie cardiacă și laborator de radiologie, cardiologie și angiografie, peste 250 de locuri de muncă nou create, în total 700-800 de angajați și colaboratori, numai în anul care urmează.

Ovidius Clinical Hospital vine în întâmpinarea nevoilor pacientului și va inaugura la începutul lunii aprilie un Centru de Oncologie și Radioterapie OCH, precum și un Centru de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară OCH

„Medicina de calitate costă destul de mult. Dar beneficiarul absolut este, în primul rând, pacientul; iar pacientul ne-a călcat pragul, a apelat la noi cu tot mai multă încredere, ne-a recomandat și altora și cifrele arată asta. Creștem constant; de exemplu, în 2020 am avut 55.000 de pacienți, 3.500 de spitalizări și 2.600 de operații, iar în 2021 am avut cu 35% mai mulți pacienți și cu 11% mai multe operații decât cu un an înainte”, precizează Ș.L. Dr. Nicolae Ciufu.

Noi specialități medicale disponibile prin cele două noi centre OCH

Prin deschiderea Centrului de Oncologie și Radioterapie OCH și a Centrului de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară OCH, respectiv oncologie medicală și cardiologie, vor deveni disponibile secții clinice, unde pacienții vor putea accesa diagnostic prompt, medici cu experiență vastă și tehnologie de vârf. În prezent, în cadrul OCH este disponibil un compartiment de urgență în chirurgie generală, ortopedie-traumatologie, radiologie și imagistică medicală, anestezie și terapie intensivă.

„Suntem deja cunoscuți și recunoscuți în toată zona pentru calitatea serviciilor noastre de imagistică medicală, ceea ce înseamnă aparatură și personal deopotrivă. Centrul de Imagistică OCH se extinde și capătă echipamente noi – spun aici doar de aparatul RMN 3 Tesla, folosit și la RMN de cord, de exemplu, dar și la alte investigații de înaltă perfomanță , ori de aparatul CT de 128 slices, cea mai recentă tehnologie de scanare computer tomograf”, afirmă Directorul Medical.

Centrul de Imagistică OCH se extinde și capătă echipamente noi, precum aparatul RMN 3 Tesla, folosit și la RMN de cord, dar și la alte investigații de înaltă perfomanță

În cadrul OCH, va fi disponibilă spitalizarea de zi și ambulatoriu, Compartimentul de Terapie Intensivă Coronarieni, Compartiment USTACC pentru pacienții cardiaci critici, Laboratorul de Radioterapie, Laboratorul de Angiografie, Laboratorul de Genetică Medicală, Compartimentul de Bronhoscopie diagnostică și terapeutică, Compartimentul de Îngrijiri Paliative și Terapia Durerii, specialități chirurgicale și medicale noi. O mare parte dintre specialiștii OCH sunt pregătiți de Facultatea de Medicină Generală a Universității „Ovidius” Constanța; unii dintre ei au plecat în afara țării, dar acum se reîntorc acasă.

În timp, s-au pus bazele unor colaborări cu medici români din mari centre spitalicești din România sau din afară care vin periodic la OCH pentru pacienții dobrogeni. Există și un parteneriat cu spitalul Sf. Nectarie din Craiova, cel mai mare spital privat de oncologie și radioterapie din Sud-Vestul României.

Tratament la standarde internaționale

În prezent, OCH oferă servicii de chirurgie generală, vasculară, toracică, plastică, ORL, urologie, ortopedie și traumatologie, neurochirurgie și microchirurgie reconstructivă. Mai mult, există anumite proceduri chirurgicale pe care doar anumiți specialiști din OCH le practică în această parte a țării. Totodată, sunt disponibile servicii de chirurgie bariatrică (cu tot cu îngrijire pre- și postoperatorie), există un departament puternic de endoscopie digestivă diagnostică și terapeutică, laborator de anatomie patologică și o bază de tratament pentru recuperare, medicină fizică și balneologie.

„Toate specialitățile noastre medicale și din ambulatoriu sunt accesate, sunt căutate de pacienți. Avem periodic programe de screening, căci noi credem în prevenție – pacienții pot să urmărească postările din social media sau să sune și să întrebe direct la recepție. Participăm la activități care implică întreaga comunitate, deoarece ne pasă de educația în sănătate, de un mediu mai curat și de capacitarea concetățenilor pentru a dona sânge, de exemplu”, menționează Ș.L. Dr. Nicolae Ciufu.

OCH oferă servicii de chirurgie generală, vasculară, toracică, plastică, ORL, urologie, ortopedie și traumatologie, neurochirurgie și microchirurgie reconstructivă

De aproape zece ani, OCH își respectă misiunea cu care a pornit la drum și se îngrijește ca orice pacient din Dobrogea să poată fi tratat acasă la standarde internaționale. Mai mult, OCH oferă pacienților acces la tehnică de ultimă generație, medici supraspecializați în țară și/sau în străinătate, dar mai ales grijă și atenție necesară pacienților.

Programe de educație sanitară și prevenție

Obezitatea este un flagel la nivel mondial, iar România a intrat pe acest făgaș al excesului ponderal, înregistrând un număr tot mai mare de persoane afectate. Acesta este motivul pentru care OCH organizează periodic cursuri pe această temă și le oferă celor interesați informații din surse sigure despre tratarea obezității.

Centrul de Excelență în Cancerul de Sân a apărut ca urmare a inițiativei OCH și a implicării în rândul comunității – aici sunt implementate protocoalele europene pentru fiecare etapă din procesul de diagnostic și tratament al acestei boli; este singurul loc din regiune unde se poate trata cancerul de sân minim invaziv, prin utilizarea Sentimag, o tehnologie de ultimă oră, neiradiantă, ce detectează tumorile nepalpabile intraoperator și depistează ganglionul santinelă.

Centrul de Excelență în Cancerul de Sân a apărut ca urmare a inițiativei OCH și a implicării în rândul comunității

Asociația OCH a făcut o prioritate din promovarea serviciilor medicale românești în spațiul european și internațional, prin inițierea parteneriatelor de cercetare cu specialiști din domenii conexe medicinei și prin colaborarea cu structurile administrației publice centrale și locale, ori cu structuri similare din țară și străinătate, în vederea identificării și atragerii soluțiilor optime pentru cercetarea și dezvoltarea cercetării medicale românești.

„Prin Asociația OCH, susținem copiii din Dobrogea să facă performanță în sport – anul trecut am avut o finalistă în competiția de tenis de la Wimbledon! Anul acesta sperăm să ridice trofeul”, declară reprezentanții OCH.

Realizările anului financiar 2022

2022 a fost anul în care a fost depășită cifra de 70 de milioane de lei planificată, așa că în 2023 obiectivul este de a atinge 90 de milioane de lei, ținând cont de previziunile legate de începerea activității în noile Centre de Oncologie și Radioterapie OCH și de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară OCH.

„Vrem să subliniem încă o dată că OCH este mai ales despre medici și pacienți, despre medici dobrogeni și pacienți dobrogeni bine îngrijiți, la ei acasă. Iar dacă ne raportăm la cifre, în medie acum avem 70.000 de pacienți pe an și, până în 2024, vrem să dublăm numărul lor, ceea ce înseamnă că vom putea influența în bine viețile unui număr impresionant de oameni. Și apoi, mai vedem … știința medicală și visurile oamenilor nu se opresc în momentul în care au atins o nouă bornă!”, menționează, în încheiere, Ș.L. Dr. Nicolae Ciufu, Director Medical Ovidius Clinical Hospital.

Citește și https://jurnaluldeafaceri.ro/ovidius-clinical-hospital-performanta-pe-toate-planurile/