Perioada Sărbătorilor de Iarnă este una foarte importantă pentru afacerile companiei. Nu mai este mult şi vine Crăciunul. Dăcă ne gândim la Crăciun, nu putem să nu ne gândim şi la cozonaci. Bineînţeles, cozonacul nu poate fi făcut fără făină.
Pambac SA, unul dintre cel mai importanţi producători de făină din România se pregăteşte de pe acum pentru Sărbătorile de Iarnă, una dintre cele mai importante perioade pentru business-ul companiei.
„Ca producător consacrat în industria de morărit și panificație, perioada sărbătorilor este una foarte importantă în business-ul și cifra noastră de afaceri, motiv pentru care îi acordăm o atenție deosebită. Avem în portofoliu produse foarte apreciate și căutate de consumatori, care fac deliciul și îmbogățesc mesele de Crăciun și Revelion”, a declarat, pentru Jurnalul de Afaceri, Cătălin Grigoriu, director general al Pambac SA.
Accentul pus pe tradiţie şi calitatea care a primat, indiferent de cât de bună sau nu a fost producţia de grâu, au făcut Făina Grania de cozonac, produsă de Pambac, să fie alegerea numărul 1 pentru gospodine în perioada Sărbătorilor de Iarnă.
Toate acestea, precum şi rebranding-ul realizat în urmă cu doi ani aduce companiei un plus de optimism în ceea ce priveşte vânzările din acest sezon.
„Gustul de acasă”- secretul succesului
Conducerea Pambac ne-a dezvăluit ingredientele principale ale Cozonacului special Grania. „L-am pregătit ca la mama acasă, cu multe gălbenușuri, unt, lapte gras și umplutură din belșug”, a afirmat Cătălin Grigoriu.
Acest cozonac este disponibil în toate magazinele Pambac şi Pambac Caffe, în perioadele de sărbători şi la comandă pe tot parcursul anului.
Anul acesta, de Crăciun, Pambac vine şi cu un produs nou lansat, cozonacul Pambac, care se adaugă ofertei de sărbători și nu numai.
„În cele trei sortimente pe care le oferim, am folosit cele mai bune ingrediente, făină Pambac de calitate superioară și diverse umpluturi care, în combinațiile alese satisfac cele mai pretențioase și rafinate gusturi. Cozonacii Pambac pot fi achiziționați din magazine de tip tradiţional trade şi local key account, atât din Bacău, cât și din țară și sunt o alegere ideală pentru a salva timp prețios ce poate fi petrecut alături de familie”, a explicat directorul general al Pambac SA.
Pe lângă cozonac, compania mai oferă şi o gamă variată de prăjituri, fursecuri şi torturi, create după o reţetă specială, cu multă pasiune şi dăruire în laboratoarele Pambac.
Cătălin Grigoriu, director general Pambac, spune că pentru a creşte vânzările s-a pus un accent deosebit pe perfecţionarea decorurilor şi a gamei de produse. Doar astfel, produsele companiei au ajuns să poată satisface cererile consumatorilor pentru orice eveniment, oricât de special şi sofisticat ar fi.
Pâinea care face masa, masă!
Pambac deţine cel mai modern centru de morărit din România, având în componenţă o moară de grâu, dotată cu tehnologie de ultimă generaţie la nivel mondial, un siloz de tratament, un laborator de cercetare şi testare de înaltă performanţă, linii de ambalare complet automatizate şi un depozit de produse finite, cu o capacitate de depozitare de 1500 tone.
Industria de morărit şi panificaţie este principala activitate a companiei Pambac, iar pâinea este produsul care a consacrat compania. “Suntem lideri pe piaţa băcăuană de panificaţie şi această poziţie ne motivează şi obligă în acelaşi timp. Ne motivează să fim cei mai buni şi să ţinem pasul cu tendinţele de consum şi cerinţele tot mai variate şi mai exigente ale consumatorilor şi ne obligă să oferim în permanenţă o pâine curată, sigură, de o calitate superioară”, ne explică Cătălin Grigoriu, care a adăugat că la finalul anului 2014 s-a lansat brandul Pâine Plămădită.
Având în compoziţie maia, Pâinea Plămădită, comparativ cu celelalte sortimente de pâine, este mai gustoasă, mai nutritivă şi se menţine proaspătă mai mult timp. Toate aceste beneficii au fost apreciate de un număr tot mai mare de consumatori astfel încât, în prezent, la şase luni de lansare, ponderea sa în totalul vânzărilor de specialităţi de panificaţie oferite de Pambac este de 10%.
Un brand puternic în continuă dezvoltare
Proiectele demarate de Pambac nu sunt puţine, iar compania are proiecte ambiţioase şi pentru viitor. “Unul din proiectele cu care ne mândrim este rebrandingul reţelei de magazine Pambac sub noul concept Pambac Caffe- Cofetărie. Patiserie. Gust şi fantezie! Prin proiectul demarat în urmă cu doi ani ne-am propus să aducem un suflu nou în zona de retail convenience, în care să îmbinăm oferta de produse specifice ariei noastre de expertiză cu un spaţiu cald şi prietenos în care să te simţi bine la orice oră din zi, alături de prieteni şi familie”, ne-a detaliat reprezentantul companiei Pambac.
Franciză Pambac Caffe
Pentru viitor, compania are în plan dezvoltarea acestui concept şi în afara oraşului Bacău, prin demararea unui proiect de franciză.
Având un cost iniţial de achiziţie ce poate fi recuperat în mai puţin de şase luni şi doar o redevenţă lunară, cu ajutorul francizei Pambac Caffe se poate dezvolta o afacere rentabilă.
Cei care sunt interesaţi pot beneficia de un brand puternic, de produse de brutărie, patiserie, cofetărie având garanţia Pambac, cu notorietate şi apreciate de consumatori, de planuri de afaceri şi dotarea spaţiul de către Pambac cu vitrină de cofetărie, cuptor de coacere, calculator şi imprimantă fiscală, precum şi de soluţii tehnice de amenajare a spaţiului şi design. De asemenea, prin intermediul francizei se oferă şi know-how şi suport tehnic legat de legislaţie, autorizări, proceduri, traning în magazinele Pambac, atât pentru echipă, cât şi pentru viitorii antreprenori.
Proiecte de responsabilitate socială
Pambac se implică în foarte multe evenimente şi campanii sociale, compania susţinând programele sociale orientate pe performanţă din orice domeniu – de la învăţământ, la sport până la zona artistică.
„Deoarece ştim din experienţa proprie că este nevoie de excelenţă şi implicare în tot ceea ce facem, suntem şi vom fi alături de toţi cei care văd peformanţa că principalul criteriu pentru succes. Unul din proiectele noastre de suflet la care am participat 2 ani consecutiv în parteneriat cu Fundaţia comunitară Bacău este Fondul educaţional Pambac, în cadrul căruia am acordat burse unui număr total de 28 de elevi merituoşi , pe criterii de performanţă şcolară, implicare civică în cadrul comunităţii şi situaţie socială”, ne-a declarat Cătălin Grigoriu.
Investiţii în tehnologie
Fiind o companie în continuă dezvoltare şi schimbare, anul acesta se vor face investiţii în tehnologie şi în modernizarea retehnologizării principalelor linii de producţie.
“Ne-am propus să investim în modernizarea liniilor de paste făinoase şi a celor de ambalare precum şi în retehnologizarea morii de porumb. Valoarea estimată a investiţiilor se ridică la 1,5 milioane de euro”, a afirmat Cătălin Grigoriu.
Pentru acest an, compania estimează o creştere de 7% a cifrei de afaceri, comparativ cu anul trecut când a raportat afaceri de 171 milioane de lei.
47 de ani de produse Pambac
Istoria Pambac SA începe în anul 1968, când a fost înfiinţată Întreprinderea de Morărit şi Panificaţie Bacău. Obiectul de activitate era atunci reprezentat de fabricarea făinii şi a specialităţilor de panificaţie, măcinişul grâului şi al porumbului.
În 1993, compania pune în funcţiune prima linie de paste făinoase scurte, iar după doi ani, are loc privatizarea întreprinderii. Astfel ia naştere compania Pambac SA.
La finele anului 2012 pachetul majoritar de acțiuni al Pambac SA a fost achiziționat de către firmele băcăuane Comfert SRL și Popasul Trebeș SRL. Cu o noua viziune asupra businessului, noii acționari au început un nou capitol în istoria Pambac, deschizând noi oportunități și noi piețe.
De-a lungul timpului SC Pambac SA şi-a mărit gama de produse, ajungând să fie foarte apreciată de consumatori.