Compania Western Union a încheiat un acord prin care banii transferaţi de oriunde din lume vor putea fi retraşi de la bancomate (ATM) prin folosirea cardurilor de tip Maestro şi MasterCard pe întreg teritoriul ţării noaste, în condiţiile în care România este ţara cu cele mai mari volume de primiri de bani din Europa de Est.
„Este o înțelegere cu rol de pionierat, prin intermediul căreia se aduc laolaltă capabilitățile transfrontaliere unice de funcţionare ale Western Union, acoperind 200 de ţări şi teritorii, abilităţile celui mai mare procesator de plăți din lume şi reţeaua internă a celei de-a treia bănci ca mărime din România”, a declarat Odilon Almeida, Președinte Western Union pentru America de Nord și de Sud și Uniunea Europeană.
Astfel, în urma unui parteneriat încheiat între Western Union, MasterCard şi Banca Transilvania (BT), un nou serviciu va permite milioanelor de deținători de carduri bancare să poată retrage banii trimiși de oriunde din lume de la cele 900 de ATM-uri operate de Banca Transilvania. Serviciul este aşteptat să fie activat în cursul acestui an.
„Într-o epocă în care faptul de a avea un serviciu rapid, oricând la îndemână și de încredere înseamnă totul pentru cei care fac transferuri de bani prin Western Union, noi ne concentrăm eforturile ca toți clienții noștri să-și poată accesa fondurile rapid, ușor şi comod – aproape oricând, aproape oricum şi aproape de oriunde din lume. Cei care trimit bani vor putea folosi oricare dintre opțiunile globale de tip cash sau digital pay-in de la Western Union. Din acest moment, deţinătorii de carduri MasterCard sau Maestro vor putea retrage aceşti bani sub formă de numerar sau îşi vor putea încărca sumele respective pe cardurile personale. Permitem, astfel, clienţilor noştri să-şi gestioneze mai bine accesul la banii trimişi de oriunde din lume, dispunând de lejeritatea, eficienţa şi controlul pe care atâţia dintre ei îl cer”, a adăugat Odilon Almeida.
Această inițiativă este în linie cu strategia Western Union de a oferi clienților cât mai multe opțiuni de a realiza transferuri de bani, completând eforturile tot mai intense ale companiei de a direcţiona transferurile internaţionale de bani către canale bazate pe conturi bancare.
Peste 16,5% dintre români trăiesc în afara țării, conform Organizației Internaționale pentru Migrație. Un număr important dintre aceștia trăiesc în Italia, Germania şi Spania. Împreună, aceste trei ţări reprezintă mai bine de 50% dintre transferurile transfrontaliere de bani către România.
„Acordul anunțat astăzi este o bună ilustrare a modului în care parteneriatele solide pot debloca potențialul global al MasterCard în tehnologiile de plăți. Împreună cu Western Union, vom crea o soluție inovatoare, și totuși simplă, care permite deținătorilor de MasterCard și Maestro să primească plăți de oriunde din lume în condiții de siguranță”, a declarat Ann Cairns, Președinte Piețe Internaționale al MasterCard.