Patria Bank oferă finanțări pentru fermieri

27.06.2018

Începând din iunie, Patria Bank a anunţat că oferă finanțare pentru muncile agricole prin semnarea parteneriatului cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) pentru schemele de sprijin implementate de APIA în Campania 2018 (Schema de plată unică pe suprafața – SAPS și Măsuri delegate din Programul Național de dezvoltare rurală-PNDR).

Prin acest parteneriat, banca oferă lucrătorilor agricoli posibilitatea de a obține în avans până la 90% din valoarea sumei calculate conform adeverinței eliberate de APIA. Pentru că fermele au ritmul lor, cu nevoi ce trebuie acoperite imediat, finantarea oferită de Patria Bank este simplă și rapidă pentru agricultori: vine fără drumuri la bancă –  agroconsilierul băncii se deplasează în fermele clienților pentru a întocmi dosarul și a semna actele – documentația este simplificată, rambursarea se face automat în momentul încasării subvenției; în plus, nu sunt necesare garanții sau contribuție proprie din partea clienților.

„Ca în fiecare an suntem alături de agricultori prin creditul de scontare APIA. Pentru noi este o prioritate de business și o dorință de a pune umărul la dezvoltarea agriculturii din România. În orice fermă lucrurile trebuie rezolvate atunci când e timpul lor, iar creditul APIA rezolvă fluxul financiar al oricărei afaceri agricole. Anul trecut creditele de acest tip au reprezentat 21% din totalul creditelor Agro oferite de Patria Bank. Avem toată încrederea că anul acesta vom reuși să sprijinim și mai mulți agricultori.” a declarat Bogdan Alexandrescu, coordonator departament Agro, Patria Bank.

Pe lângă creditul APIA, agricultorii pot găsi sprijin financiar prin soluțiile specifice de finanțare Agro puse la dispoziție de instituţia financiare: credite fără garanții, credite pentru capital de lucru cu rambursare sezonieră, credite pentru investiții și pentru achiziție de terenuri agricole și credite pentru implementarea proiectelor cu fonduri europene sau depozite în lei cu termene flexibile pentru ca agricultorii sa poată obține venituri maxime din disponibilitățile temporare.

 

 

 

 

 

Citiți și despre:

  • Evenimentul România Durabilă – AgriBusiness are loc pe 7 noiembrieEvenimentul România Durabilă – AgriBusiness are loc pe 7 noiembrie Marţi 7 noiembrie, începând cu ora 8.30, are loc evenimentul România Durabilă - AgriBusiness "Contribuţia agriculturii la viitorul model economic românesc", în cadrul Academiei de Studii Economice - Aula […]
  • BCR: Anunţ important pentru fermieriBCR: Anunţ important pentru fermieri Banca Comercială Română a anunţat că pune la dispoziția fermierilor finanțări de până la 80% din valoarea subvenţiilor pe care urmează să le încaseze de la APIA, în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață […]
  • Credite pentru fermieri de la BCRCredite pentru fermieri de la BCR Banca Comercială Română (BCR) a anunţat că a încheiat noile convenții tripartite cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) și Fondurile de Garantare, acestea având drept scop finanțarea […]
  • Contul de TVA cu zero costuri pentru antreprenoriContul de TVA cu zero costuri pentru antreprenori Încă de la începutul lunii octombrie, Patria Bank a lansat Contul de TVA, oferind tuturor clienţilor posibilitatea de a începe să-l folosească adoptând proactiv şi optional prevederilor Ordonanţei 23/2017 […]
  • Tot ce trebuie să ştii despre fuziunea dintre BCC și Patria BankTot ce trebuie să ştii despre fuziunea dintre BCC și Patria Bank Banca Comercială Carpatica şi Patria Bank confirmă implementarea fuziunii cu data de 1 mai 2017, în urma finalizării tuturor procedurilor prevăzute de lege şi în acord cu proiectul de fuziune aprobat de […]