Stiri: IT&C

Finanțare Complexul Energetic Valea Jiului.

PayU preia o companie din Singapore

05.07.2019

PayU a anunțat că își extinde operațiunile în Asia de Sud-Est și preia pachetul majoritar al companiei Red Dot Payment din Singapore. Astfel, divizia de plăți și fintech a Naspers, PayU, anunță achiziționarea unui pachet majoritar de acțiuni în Red Dot Payment (RDP). Este vorba de un furnizor de soluții de plată online pentru piața din Asia de Sud-Est.

PayU se extinde în regiunea Asia de Sud-Est

Prin această tranzacție, PayU se extinde în regiunea Asia de Sud-Est. În plus, aduce suma totală investită în ultimii trei ani în achiziții și fuziuni la 700 milioane USD. Decizia demonstrează angajamentul PayU de a deveni liderul plăților online pe piețele emergente.

RDP,  cea mai de încredere companie fintech de soluții de plată online din Singapore

Înființată în anul 2011 de un grup de experți în plăți de la diverse companii din industrie din topul Fortune 500, RDP a devenit cea mai mare și cea mai de încredere companie fintech de soluții de plată online din Singapore. Compania oferă soluții de plată inovatoare, sigure și personalizate. Acestea se adresează companiilor din Asia și de pretutindeni.

Având o prezență din ce în ce mai extinsă în Asia de Sud-Est, RDP s-a axat pe verticale în plină expansiune, cum ar fi:

  • retailul online
  • ospitalitatea
  • caritatea
  • livrarea de alimente

Ce spune conducerea PayU?

„Această investiție este primul pas al PayU către extinderea în regiunea Asia de Sud-Est. Vom oferi acum comercianților noștri globali existenți accesul în Asia de Sud-Est cu o singură integrare API, consolidând astfel platforma globală PayU HUB. Datorită potențialului imens pe care îl prezintă piața Asiei de Sud-Est, PayU vede o mare oportunitate de dezvoltare și inovație în această regiune. Vom continua să căutăm oportunități pentru a ne întări poziția pe această piață”, a afirmat Laurent le Moal, CEO al PayU.

Una dintre piețele de plăți digitale cu cea mai rapidă creștere din lume

Conform unui studiu realizat de Google-Temasek, Asia de Sud-Est este una dintre piețele de plăți digitale cu cea mai rapidă creștere din lume și se așteaptă să se tripleze până la un volum total al plăților de 240 de miliarde USD până în 2025.

350 de milioane de utilizatori de internet

Regiunea găzduiește deja 350 de milioane de utilizatori de internet din șase cele mai mari țări. În plus, zona deține un imens potențial de afaceri pentru comercianții globali. Cu această achiziție, PayU creează cu succes o propunere câștigătoare pentru comercianții globali prin integrarea platformelor RDP în PayU HUB.

Strategia PayU

„Ca parte din strategia noastră de business, PayU va colabora cu fondatorii companiei, a căror pasiune antreprenorială este valoroasă. Suntem încântați să îi avem alături de noi la PayU pe Randy și întreaga lui echipă, pe măsură ce continuăm să ne urmăm viziunea de a crea o lume fără granițe financiare „, a adăugat acesta.

PayU poate, așadar, să construiască unul dintre cele mai bune produse pentru extinderea transfrontalieră. Compania va oferi mai multe metode alternative de plată.

Declarația CEO-ului Red Dot Payment

„Suntem mândri de cât de departe am ajuns și că PayU, un lider global și investitor principal pe piața de fintech, recunoaște forța, profunzimea și amploarea companiei pe care am construit-o cu o dăruire neclintită în ultimii opt ani. Niciodată nu a fost mai ușor pentru comercianții globali să intre în Asia de Sud-Est ca acum, deoarece beneficiază de conectivitatea locală puternică a RDP, combinată cu expertiza și experiența globală PayU. Suntem încântați de faptul că RDP va fi parte din portofoliul fintech al Naspers și suntem nerăbdători să continuăm extinderea poziției noastre de business pe piața din Asia de Sud pentru a fi soluția de plată fintech numărul 1 din această regiune”, a spus Randy Tan, CEO și fondator al Red Dot Payment.

Valoarea de piață a RDP:  65 de milioane dolari

PayU a achiziționat un pachet majoritar, într-o tranzacție de evaluare a companiei la 65 milioane dolari. Fondatorul va continua să păstreze un pachet de acțiuni în companie, iar ceilalți acționari majoritari vor ieși. Evolve Capital Asia a acționat în calitate de consilier financiar exclusiv al fondatorului și al vânzătorilor de acțiuni.

Citește și Bacșișul în alte țări: Ce ”atenții” oferă românii când pleacă în concediu în străinătate?