Pe 9 iunie, 40 de speakeri din SUA, Germania, Olanda, Anglia și România vor participa la DevTalks București, eveniment de referință pentru piața IT din România. Proiectul este unul de dezvoltare personală și profesională pentru cei care sunt interesați de evoluția tehnologică din domeniile Web, Mobile, IoT, Cloud Computing și Big Data.
În cadrul evenimentului, vor fi abordate ultimele noutăți, tendințe și provocări din domeniul tehnologiei. Ediția din acest an este construită în jurul a cinci zone de interes adresate participanților și patru scene dedicate sesiunilor de conținut. Evenimentul va avea loc pe 9 iunie la Romexpo, pavilionul C1 și C2.
Printre vorbitorii care pot fi întâlniţi la eveniment se numără:
Terrence Ryan, Developer Advocate la Google;
Mike Elsmore, Developer Advocate la IBM;
Cristiano Betta, Founder & Director la Work Betta;
Karina Popova, DevOps/System Engineer la Whatever Mobile;
Silviu-Tudor Șerban Intel Software Innovator;
Badi Sudhakaran, Manager & Competence Leader la IQ Business;
Alina Son, Database Administrator la Vodafone;
Jessica Rose, Developer Relations la DreamFactory Software;
Radu Davidescu, R&D Manager la Ymens.
„Apreciem modul în care au fost organizate celelalte ediții DevTalks România. Interacțiunea cu profesioniști IT din întreaga lume a reprezentat o experiență valoroasă și ne dorim ca și anul acesta să discutăm despre ultimele tendințe din domeniul IT și să cunoaștem părerea participanților despre ideile pe care le vom prezenta la eveniment.”– Karina Popova, DevOps/System Engineer la Whatever Mobile
Câteva dintre temele care vor fi abordate în cadrul ediției de anul acesta sunt:
„The future of continuous integration” susținută de Patkos Csaba, Software Developer la Syneto. În cadrul acestei sesiuni, participanții vor afla ce înseamnă continuous integration, cum se va dezvolta această zonă în următorii 5 ani și cum vor arăta ultimele schimbări în automation, AI și DevOPS.
„Lessons learned from building a 5 star app” va fi susținută de Cristian Ghera, Mobile Development Team Leader la eMAG și va explica pașii necesari realizării unui aplicații 5-star, precum și dificultățile cu care s-au confruntat în cadrul procesului.
„Mobile Wars: HTML5 vs Native” susținută de Paul Ardeleanu, Mobile Software Consultant la Lupo. În această sesiune, participanților li se va expune o nouă perspectivă legată de alegerea dintre o platformă omniprezentă și aplicațiile native care pot oferi o performanță mult mai mare.
„Code optimization and effectiveness in Java” va fi tema abordată de Sergey Morenets, Java Evangelist la Provectus IT. Participanții vor afla detalii importante despre scrierea codurilor în mod eficient, pornind de la exemple și cazuri concrete.
„Live hacking demo. See how hackers think so you can defend effectively” va fi sesiunea în care Adrian Furtuna, Founder and Ethical Hacker la VirtualStorm Security, va provoca imaginația participanților care vor înțelege cum website-urile sau aplicațiile sunt atacate de alte surse externe.
„Ground to cloud” va fi susținută de Ciprian Gabriel Dobre, Software Arhitect & DevOps Engineer la Axway. În această sesiune, participanții vor afla răspunsul la întrebările legate de viitoarele schimbări din această zonă și cum să evite un eventual dezastru pentru companiile dezvoltatoare de software.
Alături de cele patru scene dedicate sesiunilor de conținut, experiența DevTalks București va fi completată de zone special amenajate pentru valorificarea interacțiunii dintre participanți, companiile partenere și speakeri.
Mai multe detalii despre eveniment pot fi accesate pe devtalks.ro.