Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV) contruieşte, la Galaţi, cel mai modern centru european pentru instruirea personalului fluvial. Astăzi, a avut loc la Galați inaugurarea etapei a doua de construcție a Obiectivului de Investiții Sediul Galați.
Investiția a cărei valoare totală se va ridica la suma de aproape 5 milioane de, va fi finalizată anul viitor. În noul centru va fi instruit personal navigant pe ape interioare din toată Europa.
La eveniment a participat secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Marius Humelnicu. Acesta și-a exprimat sprijinul Ministerului în demersurile centrului de a deveni un centru de referință pentru pregătirea personalului navigant pe ape interioare.
„Importanța evenimentului constă în extinderea, dezvoltarea și optimizarea activității de formare profesională continuă a celor aproximativ 6000 de navigatori fluviali. Noul sediu va fi dotat cu simulatoare de navigație pe ape interioare de ultimă generație, care vor diversifica paleta de cursuri din domeniul fluvial și vor permite instruirea personalului navigant conform noilor standarde europene. În același timp avem susținerea Ministerului Transporturilor în ceea ce privește eforturile CERONAV de a oferi personalului navigant pe ape interioare posibilități de instruire la cele mai înalte standarde”, a afirmat Ovidiu Cupșa, directorul general al CERONAV.
Suprafața noii clădiri este de aproximativ 2.000 metri pătraţi.