Slide

Stiri: Social

Peste 1000 de femei din Bucureşti au beneficiat de cursuri de calificare şi formare profesională

01.12.2015

Peste 1000 de femei au beneficiat de cursuri de calificare şi formare profesională, în cadrul proiectului „EVA – Evoluţie Valoare Antreprenoriat pentru femei pe piaţă muncii”. Proiectul s-a desfăşurat în perioada mai 2014 – noiembrie 2015 şi s-a adresat femeilor din judeţele Bucureşti, Ilfov, Bacău, Galaţi.

Obiectivul acestuia a constat în dezvoltarea unui model unitar, integrat, funcţional şi sustenabil pentru a facilita accesul femeilor pe piaţă muncii şi în mediul de afaceri la nivelul comunităţilor din cele 3 regiuni (Sud-Est, Nord – Est şi Bucureşti – Ilfov), asigurând promovarea egalităţii de gen şi combaterea discriminării.

Prin intermediul proiectului, s-a facilitat accesul la instruire şi consultanţă de specialitate pentru 1000 de femei care pot deveni competitive pe piaţă locurilor de muncă, având şanse sporite de a accesa un loc de muncă mai bine remunerat sau de a avansa în carieră.

Totodată, a fost înfiinţată EVANETWORK-prima reţea interprofesională a femeilor antreprenor, a cărei misiune este să sprijinine integrarea femeilor pe piaţă muncii şi a parteneriatului învederea iniţierii de afaceri. Membrele EVANetwork sunt femei active în domenii diferite, caracterizate de dorinţa de a se dezvoltă personal şi profesional, prin accesarea resurselor oferite în cadrul reţelei. Interacţiunea cu membrele grupului poate conduce la realizarea de proiecte în comun, contribuind la dezvoltarea comunităţilor în care activează şi promovând solidaritatea că model de cooperare feminin.

„Pentru DGASPC Sector 6, finalizarea activităţilor din proiectul EVA înseamnă un nou început. Că parteneri în cadrul acestui program ne-am asumat o responsabilitate care depăşeşte termenul limita al proiectului şi care le vizează pe toate femeile din comunitate. Sustenabilitatea pe care suntem determinaţi să o promovăm presupune atât continuarea activităţilor de îndrumare şi inserţie pe piaţă muncii a beneficiarelor noastre, cât şi atragerea în acest tip de programe a altor femei care se confruntă cu probleme de marginalizare socială. Într-o societate complexă, afectată de schimbări majore şi rapide, instituţia noastră are rolul de a deveni un punct de reper şi stabilitate, iar programul EVA ne-a permis să punem în practică acest deziderat”, a spus Gabriela Schmutzer, Director General Adjunct DGASPC Sector 6.

Mai mult, în cadrul proiectului s-a realizat o broşură ce cuprinde informaţii culese în urmă unei vizite de studiu în Anglia, privind modele de afaceri de succes locale, impactul în comunitate, gradul de replicabilitate în România.