Stiri: Economie

Peste 130 de antreprenori au participat la BUSINESS to more BUSINESS Sibiu

31.05.2016

Cea mai importantă conferinţă al anului din Sibiu – BUSINESS to more BUSINESS, s-a desfășurat joi, 26 mai, evenimentul fiind organizat de Doingbusiness.ro. Conferinţa a adus consultanța fiscală și strategiile de răspuns pentru schimbarea comportamentului consumatorilor la îndemâna mediului de afaceri sibian și a celui din județele învecinate.

Conferința face parte din Proiectul Național “BUSINESS to more BUSINESS, care a inclus până acum mediul de afaceri din Brașov, Iași, Prahova, București și Sibiu.

,,Prin acest proiect național ne-am pus propus să îmbunătățim modul de a face afaceri și de aceea am oferit antreprenorilor, managerilor și angajaților cheie ale celor mai importante companii din Sibiu, prezente la eveniment, instrumentele pentru ca schimbarea comportamentului consumatorilor să devină mai predictivă. Am fost însoțiți de experți în fiscalitate, consultanți de top în ceea ce privește absorbția fondurilor europene, am pus la dispoziția participanților cele mai bune instrumente pe care managerii români le pot utiliza – de la propria pregătire până la ceaa angajaților, totul în contextul facilitării sporite de a face afaceri date de mediul digital’’, a declarat Dumitru Ion, CEO Doingbusiness.ro

În cadrul evenimentului a fost lansat, în premieră, Barometrul mediului de afaceri din Sibiu și județele învecinate, realizat de EY România și Doingbusiness.ro.

Totodată, sesiunea de consultanță fiscală, financiară și management performant a dezvoltat modificările importante din domeniul impozitării directe aduse de noul Cod Fiscal (Cristina Hudac – Tax Manager, EY Romania), a inclus prezentarea unui instrument extrem de util pentru optimizarea lichidităților – Cash Pooling (Gabriel Popa – Associated Partner, Noerr) și a detaliat modalități de optimizare a costurilor companiei prin soluții adaptate tipului de afaceri (Andreea Cramer – Director Segment & Base Management, Telekom Romania). Pornind de la propria experiență antreprenorială, Tudor Gorcia – Director General, TNT Computers (Partener Microsoft Romania) și-a prezentat viziunea asupra managementului de succes.

Daniel Pană – Country Manager, SAS România a arătat avantajele investițiilor în ceea ce reprezintă Big Data și Big Data Analytics în scopul adaptării conversației companiilor cu clienții, proces care devine astfel anticipativ și predictiv, în timp ce Roxana Mircea – Managing Partner, REI Finance Advisor – a reușit să răspundă numeroaselor întrebări, personalizate pentru antreprenorii prezenți la eveniment, despre cine, cum și când poate obține fonduri europene nerambursabile.

Cei peste 130 de antreprenori, manageri și angajați cheie din companii prezenți la eveniment, au manifestat un interes deosebit și pentru tendințele moderne în marketing și comunicare (Doru Panaitescu – Digital Marketing Pioneer) și generarea de oportunități imediate de vânzare prin monetizarea provocărilor mediului on-line (Dumitru Ion – CEO, Kompass Romania). Metodele simple pentru a aplica principiile fundamentale ale succesului au fost relevate de Valentin Matresu – Executive Coach, PGI Certified Consultant iar tehnicile practice de dezvoltare personală au fost prezentate de Daniela Dumitru – Marketing Manager, Omega Pharma.