Slide

Stiri: Companii

Peste 22.000 de persoane au participat la Târgul de Turism al României

02.03.2016

Peste 22.000 de persoane au participat la ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României, eveniment care a avut loc în perioada 25 şi 28 februarie, la Romexpo. De asemenea, la Târgul de Turism au participat, în calitate de expozanţi şi co-expozanţi, 309 firme din 15 ţări (Albania, Bulgaria, Croaţia, Egipt, Grecia, Israel, Italia, Moldova, Palestina, Polonia, România, Serbia, Spania, Turcia şi Ungaria), suprafaţa expoziţională ocupată fiind de peste 14.200 metri pătraţi.

Deschiderea oficială a Târgului de Turism al României a avut loc pe 25 februarie, la aceste eveniment participând Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Anca Pavel Nedea, preşedinta Autorităţii Naţionale pentru Turism, Aurelian Marin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Nicu Rădulescu, preşedintele Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România, Nicolae Bucovală, prim-vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, şi Gabriel Zamfir, preşedintele executiv al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural.

Vizitatorii au avut ocazia să aleagă cele mai noi oferte în materie de vacanţe, începând de la pachete promoţionale pentru litoralul turcesc, bulgăresc sau grecesc, oferte all-inclusive, city-breakuri, până la destinaţii exotice, precum Republica Dominicană, Maldive, Thailanda, Bali, Seychelles şi Zanzibar sau circuite în America de Nord ori America de Sud.

“Poate unul dintre cele mai bune târguri de turism din ultimii ani, ediţia din această primăvară a reuşit să strângă la nivel de expozanţi o foarte mare parte din partenerii noştri de afaceri. Prezenţa noastră în cadrul acestui eveniment foarte important al industriei de turism, a ajutat cu siguranţă dezvoltarea notorietăţii brandului Accent Travel&Events atât în rândul partenerilor de afaceri, cât şi în faţa turiştilor individuali. Privind din perspectiva traficului de turişti, ne-am bucurat de o prezenţă intensa a acestora, în special în zilele de sâmbătă şi duminică, lucru care a permis promovarea produselor şi serviciilor noastre. Dat fiind faptul ăa Accent Travel&Events este un brand recunoscut în special pentru produsele de turism intern, majoritatea cererilor din cadrul târgului au fost, în ordine, pentru litoralul românesc, Balneo & Spa şi munte. În final, dorim sa mulţumim ANAT şi Romexpo pentru organizarea acestui eveniment şi să îi felicitam pentru succesul acestuia”, a declarat Mădălin Măncilă, Marketing&Development Director la Accent Travel & Events/Traveo.

Şi atracţiile turistice din România au fost promovate în cadrul Târgului, printre ele numărându-se cel al Cetăţii Târgovişte, al Cetăţii Alba Carolina, al Cetăţii Făgăraş, al judeţului Maramureş, al judeţului Neamţ, al judeţului Mehedinţi, al oraşului Cluj-Napoca, candidat pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii – 2021 sau al comunelor Poiana Câmpina (Prahova), Turia (Covasna), Molivisu (Brăila) şi Miroslava (Iaşi).

Târgul de Turism al României a fost organizat şi găzduit de Romexpo, cu sprijinul Camerei de Comerţ şi Industrie a României, al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), în calitate de partener strategic, şi al Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC).

„A fost o ediţie reuşită a Târgului de Turism, cu un număr de vizitatori şi cumpărători în creştere faţă de martie 2015. În timpul târgului, românii au făcut rezervări pentru vacanţe în România, Turcia, Grecia, Bulgaria, Spania, Italia, circuite, destinaţii exotice, profitând de perioada de Early Booking, dar şi de reducerile suplimentare aplicate în perioada manifestării expoziţionale. Vizitatorilor le-am oferit însă nu numai pachete de vacanţă diversificate şi la tarife bune, ci şi posibilitatea de a-şi petrece timpul într-un mod plăcut în târg, la spectacolele organizate în cele patru zile de desfăşuare”, a spus Aurelian Marin, preşedintele ANAT.