Slide

Stiri: Retail

Peste 270 de retaileri online au participat la TeCOMM Bucureşti

27.04.2016

Conferința de eCommerce TeCOMM s-a bucurat de participarea a peste 270 de retaileri online şi reprezentanţi din domeniile conexe din Bucureşti, Sofia, Constanţa, Iasi, Bacău, Oradea, Făgăraş, Târgovişte, Piatra Neamţ, Botoşani, Suceava, Sibiu, Târgu Mureş, dar şi Chişinău. Evenimentul a avut loc pe 21 Aprilie, la Bucureşti.

Principala concluzie a dezbaterilor a fost reprezentată de faptul că piaţa de eCommerce se află în continuă dezvoltare, iar platformele de socializare ne oferă oportunitatea de a cunoaşte mai bine clientul şi dorinţele sale, prin aplicaţiile pe care le dezvoltă şi noutăţile la care ne conectează.

”Conferinţa este foarte bine organizată, apreciez calitatea speakerilor, apreciez calitatea prezentărilor și de asemenea, apreciez calitatea conexiunilor pe care le poți dobândi aici. Am întâlnit oameni cu adevărat speciali, aşa că da, mi-a plăcut tare mult. În timpul prezentării mele, audienţa a fost nemaipomenită, entuziasmată, implicată, a fost exact ceea am căutat: oamenii de top din industria eCommerce-ului”, a afirmat Karol Karpinski.

Vorbitorii prezenți la TeCOMM au fost invitaţi la dezbateri, prezentări și workshop-uri strategice, dedicate industriei de eCommerce.

”Este o conferinţă impresionantă, se simte o energie foarte frumoasă în sală şi oamenii sunt interesati de subiectele prezentate. Sunt impresionat şi de nivelul speakerilor care s-au adunat aici (la TeCOMM). Este un potenţial mare de a întalni oamenii aici”, a spus Steen Rasmussen.

De asemenea, participanţii s-au întâlnit cu experţi recunoscuţi pe plan internaţional precum Karol Karpinski din Polonia, Client Partner CEE@Facebook, Cătălina Ionescu din Irlanda (Client Partner eCommerce CEE@Facebook), David Rothwell din UK (autorul best-seller-ului „The AdWords Bible for eCommerce”), Steen Rasmussen din Danemarca (unul dintre cei mai buni analiști în digital marketing din Europa, recunoscut ca „World’s Best Analytics Practitioner”), Chris Jones din UK (eCommerce specialists@Blueleaf – una dintre cele mai premiate agenții de digital și eCommerce din UK), Lenneke van der Meijden din Olanda (eCommerce Manager@Euroflorist – lider de piață pe Europa în servicii de livrare online de flori).

În cadrul conferinţei, marii jucători din comerţul electronic românesc au vorbit despre situaţia curentă a pieţei, rezultate şi soluţii eficiente, oportunităţi de dezvoltare, provocări şi strategii despre cum tratează experţii diferitele probleme din sfera eCommerce, s-a discutat despre cifre, statistici și tactici eficiente de promovare şi fidelizarea clienților.