Peste 30 de speakeri internaționali și români sunt anunțați la ediţia din acest an a GPeC SUMMIT – cel mai important eveniment de E-Commerce și Marketing Online care se va desfășura la București, în zilele de 14 și 15 noiembrie.
Printre vorbitorii internaționali de referință se numără Neil Patel (Co-fondator Crazy Egg, Hello Bar și Kiss Metrics), Oli Gardner (Co-fondator Unbounce), Sam Mallikarjunan (Executive Strategist HubSpot) și Amy Harrison (Fondator Write With Influence).
“Am reunit la GPeC SUMMIT unii dintre cei mai buni experți din România și din întreaga lume, o bună parte din ei fiind capul de afiș al celor mai importante conferințe internaționale de profil. Este, probabil, cel mai bun line-up de speakeri în 12 ani de evenimente GPeC, de aceea recomand tuturor celor care activează în online să nu rateze această ediție”, spune Andrei Radu, Founder & CEO GPeC.
GPeC SUMMIT Ziua 1, 14 Noiembrie: Conferință, Expo și Networking cu top management e-commerce
Prima zi a summitului aduce keynote-uri de neratat pentru oricine activează în e-commerce și marketing online.
Neil Patel va dezvălui audienței şapte secrete pentru dublarea ratei de conversie în e-commerce, în timp ce Oli Gardner va vorbi despre perfecționarea experiențelor de digital marketing oferite utilizatorilor. De asemenea, Amy Harrison va arăta cum să scrii descrierea produselor și serviciilor pentru a te diferenția față de competiție și pentru a vinde mai mult.
Tot pe 14 noiembrie vor urca pe scena GPeC reprezentanții celor mai importante companii și asociații de e-commerce din Europa pentru a dezbate particularitățile piețelor din regiune și oportunitățile de dezvoltare în țările din jur. Astfel, la panel-ul de dezbatere GPeC RED (Regional Expansion Debate) vor lua parte: Jorij Abraham (E-Commerce Foundation), Justyna Skorupska (E-Commerce Poland), Simona Kijonkova (Packeta Group Cehia), Stephan Grad (A-Commerce Austria) și Zoltan Ormos (E-Commerce Hungary).
Pe lângă speakerii internaționali, unii dintre cei mai buni specialiști români în e-commerce și marketing online vor susține prezentări și vor participa la dezbateri.
Printre speakerii români prezenți la GPeC SUMMIT pe 14 noiembrie, se numără: Felix Pătrășcanu (FAN Courier), Lucian Aldescu (DPD România), Antonio Eram (mobilPay), Bianca Grip (GripADs), Alexandru Lăpușan (Zitec), Lucia Ciucă (Quantum Data Science, The Group), Doina Vîlceanu (ContentSpeed), Marian Șeitan (Mediapost Hit Mail), Bogdan Colceriu (Frisbo), Dan Vîrtopeanu (Breeze Mobile), Eugen Potlog (UXStudio), Cristian Ignat (Canopy), Mihai Vînătoru (DWF), Bogdan Manolea (APTI & Trusted.ro), Andrei Georgescu (White Image), Horia Neagu (Digital Marketing Consultant).
În plus, în paralel cu GPeC SUMMIT are loc şi GPeC E-Commerce Expo în cadrul căreia furnizorii de servicii e-commerce își prezintă oferta și interacționează direct cu publicul lor țintă: magazinele online. 22 de expozanți și 800+ reprezentanți ai companiilor e-commerce sunt așteptați la GPeC SUMMIT pe 14 și 15 noiembrie.
GPeC SUMMIT Ziua 2, 15 Noiembrie: GPeC Special Day, Expo și Gala Premiilor eCommerce cu elita industriei și câștigătorii anului
A doua zi a evenimentului este dedicată evenimentului GPeC Special Day care aduce patru speakeri excepționali pe scenă, din care trei au fost deja anunțați: Neil Patel, Sam Mallikarjunan și Amy Harrison.
Fiecare invitat va susține o prezentare interactivă de 90 de minute, plină de studii de caz și exemple concrete, iar audiența va fi direct implicată prin exerciții practice și sesiuni de întrebări și răspunsuri.
“GPeC Special Day este o zi de neratat pentru online-ul românesc: 4 speakeri grei vor urca pe scenă, fiecare cu o sesiune extinsă de 90 de minute care înseamnă conținut pur, premium, non-advertorial și plin de exemple practice despre cum să îți dezvolți afacerea. În foarte scurt timp urmează să anunțăm cel de al 4-lea speaker pe care nu neintenționat l-am lăsat la final…”, spune Andrei Radu, Founder & CEO GPeC.
De asemenea, GPeC E-Commerce Expo continuă și în ziua de 15 noiembrie, în paralel cu GPeC Special Day.
Cea de-a doua zi a evenimentului se încheie cu Gala Premiilor eCommerce, cea de a XII-a ediție anuală a festivității de decernare a premiilor în comerțul electronic românesc. Aşadar, vor fi desemnate cele mai bune magazine online ale anului din cele 100 înscrise în Competiția GPeC și răsplătite performanțele celor mai bune companii din domeniu – totul alături de elita industriei, într-o atmosferă de spectacol găzduită de Andi Moisescu, bine cunoscuta vedetă Pro TV.
Înscrierile la GPeC SUMMIT se încheie pe 10 noiembrie, dar până pe 31 octombrie organizatorii au pregătit o ofertă specială de preț în campania Early-Bird de doar 109 euro + TVA pentru ambele zile de eveniment. Detalii și înscrieri pe website-ul organizatorilor la http://www.gpec.ro/gpec-summit-noiembrie/