Piața construcțiilor februarie 2023. Institutul Național de Statistică anunță că în luna februarie 2023, s-au eliberat 2571 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 23,7% faţă de luna ianuarie 2023, şi în scădere cu 27,4% faţă de luna februarie 2022.
În primele două luni ale anului, s-au eliberat 4650 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 23,7% faţă de perioada similară din 2022.
Februarie 2023 vs. ianuarie 2023
În luna februarie 2023 s-au eliberat 2571 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidențiale (+23,7% față de luna ianuarie 2023), cu o suprafață utilă totală de 796996 mp (+42,3%). Din totalul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale, 69,0% sunt pentru zona rurală.
Piața construcțiilor februarie 2023. Clădiri rezidențiale
În luna februarie 2023 se evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale comparativ cu luna precedentă (+492 autorizaţii). În profil teritorial, această creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare:
- Nord-Est (+126 autorizaţii)
- Nord-Vest (+103), Sud-Est (+81)
- Vest (+62), Centru (+47)
- Sud-Muntenia (+43)
- Sud-Vest Oltenia (+31)
O scădere s-a înregistrat în regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (-1 autorizaţie)
În luna februarie 2023 s-au eliberat 499 autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidențiale (+23,5% față de luna ianuarie 2023), în suprafață utilă totală de 356638 mp (+56,5%).
Comparativ cu luna precedentă, în luna februarie 2023 s-a înregistrat o creştere a suprafeței utile la autorizațiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidențiale (+128753 mp). În profil teritorial, această creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare:
- Centru (+39396 mp)
- Sud-Est (+37276)
- Nord-Est (+33517)
- Sud-Muntenia (+13115)
- Vest (+8044)
- Nord-Vest (+2474)
- Sud-Vest Oltenia (+1645)
Scădere s-a înregistrat în regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (-6714 mp).
Februarie 2023 vs. februarie 2022
În luna februarie 2023 s-a înregistrat o scădere atât a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale (-27,4%) cât şi a suprafeței utile totale (-0,8%), comparativ cu luna februarie 2022.
Profil teritorial
În profil teritorial, această scădere a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale (-971 autorizații) este reflectată în toate regiunile de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-233 autorizaţii), Sud-Muntenia (-165), Nord-Vest (-137), Sud-Est (-136), Sud-Vest Oltenia (-112), Nord-Est (-103), Vest (-65) şi Centru (-20).
Comparativ cu luna februarie 2022, în luna februarie 2023, s-a înregistrat o scădere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (-7,6%), cât şi a suprafaţei utile totale (-17,0%).
În profil teritorial, această scădere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (-73158 mp) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (-48564 mp), Nord-Vest (-37208), Bucureşti-Ilfov (-26740) şi Sud-Vest Oltenia (-8290). Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare:
- Sud-Est (+17601 mp)
- Sud-Muntenia (+11698)
- Nord-Est (+11653)
- Vest (+6692).
Citește și Cum au evoluat prețurile apartamentelor în februarie 2023?