Stiri: Companii

Piata de inghetata din Romania

Câtă înghețată mănâncă românii?

17.06.2019

Afacerile din piața de înghețată românească ar putea depăși, în acest an, un nivel record al ultimilor 10 ani, de peste 600 milioane de lei, arată o analiză Frames. Producătorii de înghețată speră la o vară secetoasă. Astfel, după o lună iunie plină de ploi, companiile din această piață speră ca iulie și august să aducă seceta. Acest fenomen meteo care va aduce creșterea consumului și, implicit, le va umple conturile.

Dacă este luat în calcul și business-ul cu înghețata din import, pentru care nu există decât estimări neoficiale, piața de înghețată este estimată la peste 1 miliard de lei. În acest sector se regăsesc câteva zeci de importatori semnificativi, care activează în principal în sectorul hipermarketurilor.

Piața de înghețată din România. Numărul firmelor

Numărul firmelor care produc înghețată în România s-a dublat din 2010 până în prezent, de la 99 la 204 firme în anul 2017, arată analiza prezentată cu ocazia Train Your Business VIII, eveniment care s-a desfășurat vineri la Hotel Iaki din Mamaia.

În 2018, an pentru care nu există încă toate datele finale, numărul firmelor pare să fi trecut de 210.

Cifra de afaceri a firmelor din acest sector (cod caen 1052), a avansat cu același ritm ridicat, de la 396,3 mil. lei în 2010 la 531,8 mil. lei în 2017.

Pentru 2018, estimările Frames indică un business peste granița de 600 de milioane de lei, iar pentru 2019, granița tinde să fie depășită, urmare a creșterii consumului și, bineînțeles, a scumpirilor din acest an.

Piața de înghețată din România. Interesul investitorilor

,,Interesul investitorilor pentru acest sector este unul pronunțat și vine pe fondul creșterii consumului. Tot mai mulți români consumă înghețată sub diverse forme, de la clasica înghețată pe băț la cutiile de 500 grame achiziționate pentru acasă, din supermarketuri. Extinderea paletei de branduri, a ofertei tot mai variate și a investițiilor semnificative în marketing și promovare au făcut ca românii să privească înghețata ca o alternativă viabilă la dulciurile obișnuite’’, afirmă analiștii de la Frames.

Piața de înghețată din România. 200 de companii

Cele peste 200 de companii care produc înghețată în România au realizat, împreună, un profit de 42,1 milioane de lei în 2017, mai mult decât dublu față de 2010 (15,9 mil.lei).

,,Vara lui 2019 ar putea aduce un nou vârf de profit. Cum prognozele indică o perioadă secetoasă care se va întinde până în septembrie și cum 70-80% din vânzările din acest sector sunt concentrate pe timpul verii, este de așteptat ca rezultatele să fie pozitive, pe măsura estimărilor’’, arată analiza.

Piața de înghețată din România. Topul celor mai mari companii

Betty Ice SRL este principalul jucător din piața locală de înghețată. Pe fondul extinderii gamei de produse, a rețelei de distribuție și a campaniilor eficiente de promovare, producătorul sucevean a raportat o cifră de afaceri de 127,4 milioane de lei în 2017 și un profit de 12,8 milioane de lei. Spre comparație, în 2010, compania raporta afaceri de 74,4 milioane de lei și un profit de numai 4,89 milioane lei.

În topul producătorilor de înghețată, pe locul secund se află ALPIN 57 LUX SA, cu afaceri de 99,8 mil. lei și un profit de 6,9 mil.lei în 2017. În 2018, compania din Alba și-a îmbunătățit semnificativ rezultatele, raportând afaceri de 113,8 milioane de lei și un profit de 11,2 milioane lei.

Pe locurile următoare, în top, se situează

  • TOP GEL PROD SRL (81,1 mil.lei în 2017)
  • ICE DYP BALAS SRL (41,5 mil.lei)
  • VIOSAND TRICOTEXT SRL (39,5 mil.lei), companie a cărei cifră de afaceri provine și din alte domenii de activitate

În top 10 regăsim și firmele CICOM SRL, ABI GRUP SRL, SECRET PROD SRL, CAMI-DELICIA SRL și AVANTI SRL.

Primele 10 companii din producția de înghețată realizează împreună afaceri de 456,8 milioane de lei. Mai exact, este vorba de peste 80% din piață.

Piața de înghețată din România. Creșterea consumului

Creșterea pieței de înghețată din România vine în concordanță cu creșterea consumului la nivel național. Conform datelor Eurostat, în 2017, țara noastră a urcat două poziții în clasamentul celor mai mari producători din UE. Astfel, România se află pe locul 10, cu o producție de 47,8 milioane de litri. Topul este condus de:

  • Germania (517,4 milioane de litri)
  • Italia (511,4 milioane de litri)
  • Franța (465,8 milioane de litri).

,,Statisticile Eurostat indică un consum per capita de circa 2 litri (echivalentul a 22 de îngheţate la cornet), la o treime față de media europeană. Spre exemplu, în Suedia și Germania, consumul este de până la 8 ori mai mare, iar la nivel regional suntem încă la jumătate’’, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.

Citește și Kaufland România lansează un nou concept de magazin