Slide

Stiri: Sănătate

Piata farmaceutica din Romania. Principalele tendinte

Piața farmaceutică din România. Principalele tendințe

19.11.2019

Piața farmaceutică din România. Țara noastră pare să se plieze destul de bine pe tendințele manifestate la nivel global. Astfel, pe piața farmaceutică din România se poate observa o înclinație spre supra-reglementarea prețurilor la medicamentele compensate și o presiune exercitată asupra reducerii prețurilor către consumatorul final, conform Euler Hermes, liderul global în asigurarea de credit comercial.

Piața farmaceutică din România. Evoluția la nivel mondial

La nivel mondial, piața farmaceutică a trecut prin cea mai recentă perioadă în care expirarea brevetelor, influența negativ vânzările medicamentelor. Însă, în urmă cu trei ani, aceasta și-a reluat trendul de creștere susținută.

Așadar, piața globală a medicamentelor pe bază de rețetă a crescut cu 5,2% la 830 miliarde USD în 2018 față de 2017. Acest avans impresionant a fost alimentat de ascensiunea cu 9% a numărului de medicamente noi lansate anul trecut pe piața din SUA, în special în domeniul inovator al oncologiei. Întrucât medicamentele inovatoare sunt și cele mai scumpe, adesea medicii le prescriu pe cele din urmă pacienților. Acest lucru contribuie la creșterea valorii pieței farmaceutice.

Piața farmaceutică din România. Cererea a crescut

Peste tot la nivel internațional, chiar și în regiunile în care medicamentele par a fi greu accesibile, cererea a crescut în volum.

”Toți producătorii de medicamente trebuie să facă față controlului mai strict al costurilor exercitat de guverne, în ceea ce privește reglementarea prețurilor la medicamente. Este în special cazul laboratoarelor americane din zilele noastre, care se străduiesc să depășească obstacolele politice în ceea ce privește reducerea prețurilor la medicamente. Din cauza unei flexibilități mai scăzute în stabilirea prețurilor, marii producători nu se mai simt confortabil cu cheltuielile mari de cercetare și dezvoltare sau cu achiziționarea de firme biotehnologice prea scumpe”, conform Euler Hermes.

Euler Hermes se așteaptă ca vânzările de medicamente pe bază de rețetă să crească între + 3% și + 5% în 2019.

Piața farmaceutică din România. Ce se întâmplă în țara noastră?

Cu un volum anual de aproape 4 miliarde de euro și o creștere de aproximativ 19%, în septembrie 2019, piața din România pare să se plieze destul de bine pe tendințele manifestate la nivel global.

”Observăm o înclinație similară spre supra-reglementarea prețurilor la medicamentele compensate, presiunea exercitată asupra reducerii prețurilor către consumatorul final adăugându-se nivelului ridicat al taxei de claw-back (peste 25%) la producători. Efectul evident ca și măsură de răspuns din partea ofertei se manifestă deja prin scăderea constantă a disponibilității medicamentelor mai ieftine (în special din rândul celor compensate, dar nu numai)”, potrivit analizei.

Reducerea poverii sociale

Tot din spectrul măsurilor de reducere a poverii sociale prin transferul către companiile din sector, se constată permanentizarea unor termene de plată semnificativ mai largi din partea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

”Întâlnim frecvent termene de peste 90 spre 110 sau chiar 120 de zile față de perioada de dinainte de 2018, când plățile se efectuau chiar și mai devreme de 60 de zile”, mai spun reprezentanții Euler Hermes.

De asemenea, se remarcă o continuare a tendinței de consolidare a pieței începută acum câțiva ani. Aceasta este vizibilă la nivelul întregului lanț producător-distribuitor-farmacii prin preluarea unor jucători existenți.

Piața farmaceutică din România. La ce să ne uităm?

• Nivelul activității de fuziuni și achiziții care vizează consolidarea pozițiilor producătorilor de medicamente ca o alternativă mai eficientă la cheltuielile interne cu cercetarea și dezvoltarea.

• Concurența din partea medicamentelor generice și biosimilare, care preiau din cotele de piață ale medicamentelor brevetate.

• Numărul anual de noi lansări de medicamente în SUA.

• Impactul negativ al reglementarilor de prețuri la medicamente pe cea mai mare piață farmaceutică.

Subsectoare

Medicamente pe bază de rețetă: expirarea brevetelor pune în pericol o parte din vânzările deținătorilor de patente, deoarece concurenții pot fabrica medicamentele la costuri mai mici.

Generice: potențial de creștere a pieței care decurge din expirarea brevetelor medicamentelor de marcă. Creșterea paralelă a vânzărilor de medicamente biosimilare.

OTC: Medicamentele fără prescripție medicală a căror rată de creștere a rămas în urma celorlalte tipologii.

Piața farmaceutică din România. Puncte forte

• Creșterea structurală a cererii stimulată de dezvoltarea claselor mijlocii pe piețele emergente și îmbătrânirea populației în ansamblu.

• Robustețea cheltuielilor cu medicamente indiferent de ciclul economic.

• Creșterea costurilor de cercetare și dezvoltare bine acoperite de generarea puternică de numerar.

Piața farmaceutică din România. Puncte slabe

• Toate sistemele de asigurări de sănătate publică occidentale exercită presiuni puternice asupra medicamentelor care nu sunt suficient de inovatoare.

• Probleme legate de prețurile medicamentelor, în special în SUA, care afectează reputația întregului sector farmaceutic.

• Legile și reglementările stricte în domeniul sănătății.

• Producătorii de medicamente generice care suferă de o marjă de profit medie, mult mai mică decât cea aferenta medicamentelor brevetate.

Citește și Rezultate Asseco 2019. Anunțul făcut de companie