Piaţa imobiliară va creşte cu 5%, în 2015

19.01.2015

Piaţa imobiliară va creşte cu 5% în acest an, în timp ce românii sunt mult mai sceptici şi atenţi la detalii când cumpără o locuinţă, potrivit unei analize RE/MAX. Astfel, în acest an, piaţa imobiliară din România va înregistra o creştere uşoară, după ce în 2014 s-a simţit deja un reviriment.

„Estimăm că anul acesta vom asista la o creștere cu circa 5% a pieței imobiliare, această evoluţie fiind influenţată atât de contextul european, cât şi de facilităţile pe care le oferă băncile în ceea ce priveşte creditarea şi de programul Prima Casă”, a declarat Răzvan Cuc, Director Regional RE/MAX România.

O creştere a numărului de proiecte imobiliare

Redresarea pieţei s-a putut observa încă din 2014. Analizele RE/MAX arată o creştere tot mai mare a numărului de proiecte imobiliare aflate fie în stadiul de proiect, fie deja demarate, în principal în oraşele cheie din România, precum Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa, Braşov sau Timişoara.

„Această evoluţie era de aşteptat, mai ales în contextul în care cea mai mare parte a pieţelor mature din Europa se află deja  pe un trend ascendent. Pe termen mediu, estimăm că se vor observa creşteri de 5% de la an la an, în următorii 5 ani, în condiţiile în care economia globală şi cea europeană rămâne stabile”, a mai spus Răzvan Cuc.

Reprezentantul RE/MAX a mai spus că această evoluţie este una firească şi că perioada de boom imobiliar, când atât piaţa, cât şi preţurile proprităţilor aveau creşteri majore de la an la an, nu se va mai repeta foarte curând.

Atitudinea românilor s-a schimbat

Perioada de criză economică au adus schimbări majore şi în ceea ce priveşte atitudinea românilor atunci când sunt în căutarea unei locuinţe.

„În perioada de boom imobiliar, cea mai mare parte a românilor investeau în proprietăţi de care nu aveau neaparat nevoie, cu suprafeţe foarte mari care, dincolo de costul de achiziţie ridicat, implicau şi cheltuieli foarte mari de întreţinere. Astăzi însă atitudinea s-a schimbat radical”, a afirmat Răzvan Cuc.

Românii care caută astăzi o locuinţă sunt mult mai sceptici şi foarte atenţi la detalii, conform reprezentantului RE/MAX, majoritatea luând decizia într-un timp mai lung şi analizează îndelung nevoile pe care le au.

„Astăzi nu se vând decât un procent mic din spaţiile locative direct din planşetă, clienţii aşteptănd să vadă proiectele terminate şi finisate pentru a fi siguri că iau cea mai bună decizie”, a încheiat acesta.

Citiți și despre: