Slide

Stiri: Economie

PIB-ul României, în creştere în primele 3 luni ale anului

07.07.2015

PIB-ul României a crescut în trimestrul I din acest an cu 1,5% faţă de nivelul raportat în ultimele trei luni ale anului trecut, a anunţat Institutul Naţional de Statistică (INS). Față  de acelaşi trimestru din anul 2014, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 4,3% pe seria brută şi cu 4,1% pe seria ajustată sezonier.

INS a mai anunţat că în urma revizuirii seriei ajustate sezonier, Produsul intern brut a crescut, în trimestrul I 2015, cu 1,5% față de trimestrul IV 2014 şi cu 4,1% față de trimestrul I
2014.

Produsul Intern Brut  ‐  date ajustate sezonier  ‐  estimat pentru trimestrul I 2015 a fost de 175892,4 milioane lei prețuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 1,5% față de trimestrul IV 2014  şi cu 4,1% față de trimestrul I 2014.

Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul I 2015 a fost de 140176,2 milioane lei prețuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 4,3% față de trimestrul I 2014.

Comparativ cu varianta provizorie, dinamica PIB a rămas nemodificată, iar dinamica valorii adăugate brute totale s‐a diminuat cu 0,2 puncte procentuale, reducându‐şi contribuția la creşterea PIB cu 0,1 puncte procentuale; volumul şi contribuția impozitelor nete pe produs s‐a majorat cu 0,5 , respectiv cu 0,1 puncte procentuale.