Pilonul II de pensii active 2018

Pilonul II de pensii avea, la finele lunii noiembrie 2018, active de 48,19 miliarde de lei

08.01.2019

Fondurile de pensii private obligatorii aveau, la finele lunii noiembrie a anului 2018, active în valoare de 48,19 miliarde de lei. Nivelul activelor este în creştere cu 23,51% faţă de luna similară a anului trecut, conform Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Pilonul II de pensii active 2018. Titlurile de stat

Cea mai ridicată pondere în cadrul activelor o dețin titlurile de stat. Este vorba de 30,2 miliarde de lei, respectiv 62,68%. Locul al doilea este ocupat de acţiuni, cu 9,32 miliarde de lei (19,34%). Depozitele bancare se situează pe poziția a treia, cu 3,76 miliarde de lei, respectiv 7,8% din totalul activelor.

Pilonul II de pensii. Valoarea activului total

Valoarea activului total al fondurilor de pensii de la Pilonul II era de 48,187 miliarde de lei. De asemenea, valoarea activului net era de 47,164 miliarde de lei.

Fondurile de pensii private obligatorii aveau, la finele perioade menționate, 7,216 milioane de participanţi.

Pilonul II de pensii active 2018. Numărul de participanți

ASF a mai anunțat că de la începutul colectării în sistem au fost virate contribuţii pentru 7,083 milioane de participanţi.

În luna septembrie 2018, au fost virate contribuţii pentru 4,114 milioane de participanţi. În schimb, pentru 3,08 milioane nu au fost virate contribuţii.

Pilonul II de pensii. Legislație

Sistemul de pensii obligatorii administrate privat – Pilonul II – este reglementat prin Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, modificată şi completată ulterior. Pensia privată obligatorie a fost introdusă în anul 2008, în mod obligatoriu pentru toate persoanele angajate care aveau atunci până în 35 de ani și opțional pentru persoanele care aveau la momentul respectiv între 35 și 45 de ani.

Baza de calcul, reținerea şi termenele de plată a contribuţiei la fondul de pensii administrat privat sunt simulare cu cele stabilite pentru contribuţia de asigurări sociale.

Pilonul II de pensii active 2018. Nivelul contribuției

La momentul începerii activității de colectare, în anul 2008, cuantumul contribuţiei a fost de 2% din baza de calcul. În termen de 10 ani de la începerea colectării, cota de contribuţie ar fi trebuit să se majoreze la 6%, însă reprezentanţii Guvernului au decis să reducă această contribuţie. Nivelul actual este, așadar, de 3,75%.

Pe pilonul II de pensii sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life Pensii, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.

Citește și Fonduri europene agricultură 2019. Ce programe sunt disponibile?

 

 

 

 

Citiți și despre: