Planul de circulație individuală pentru angajați lansat de Ficosota. Cele mai multe sectoare economice, dar cu precădere cele industriale, au fost afectate de actuala criză generată de pandemia de coronavirus. Prin urmare, au fost puse în aplicare noireguli de igienă și prevenție care au permis continuarea activității sectoarelor economice afectate, pentru a asigura fiecărui angajat un mediu propice pentru continuarea activităților.
Una dintre cele mai mari companii din industria FMCG din estul Europei, Ficosota, a lansat un plan de circulație individuală în toate cele șase unități de producție din Shumen, Bulgaria.
Planul de circulație individuală Ficosota
Pentru a minimiza riscul de transmitere a infecției în rândul angajaților, compania a implementat aceste măsuri extrem de rapid, astfel încât fabricile să își poată continua activitatea la capacitate maximă. Acesta reprezintă unul dintre exemplele de bună practică din Bulgaria, care a fost preluat de alte companii implicate în producția din regiune.
„Pe lângă măsurile de protecție de bază ce constau în introducerea măștilor și a echipamentelor de protecție uzuale, dezinfectări frecvente pe tot parcursul programului de lucru sau verificarea regulată a temperaturii angajaților, strategia de stopare a răspândirii COVID-19 de către Ficosota include reguli stricte pentru angajați. Pentru respectarea distanțării sociale, aceștia au fost separați în arii și echipe diferite, folosindu-se codarea pe culori și trasee de circulație predefinite. Membrii echipei pot intra în contact doar cu alți membri ai aceleiași echipe și doar în cazuri de strictă necesitate pot interacționa cu alți colegi din echipe distincte. Chiar și atunci, ei sunt nevoiți să respecte distanța de 2 metri impusă. Angajații se pot deplasa doar în perimetrul delimitat de culorile atribuite echipei din care fac parte. Pe același principiu se desfășoară și programul pauzelor – cu un orar organizat, prestabilit, deplasarea angajaților făcându-se exclusiv în zonele delimitate”.
Ficosota a evidențiat câteva puncte critice în activitatea sa referitoare la zona platformelor de încărcare sau stațiile de autobuz, care prezentau un risc crescut de contaminare a echipelor. În acest sens, au fost implementate o serie de măsuri de protecție suplimentare precum purtarea măștilor și a echipamentului de protecție, verificarea periodică a temperaturii, dezinfectări, atât la intrarea în secțiile de producție, cât și pe parcursul zilei de muncă.
Planul de circulație individuală Ficosota, un exemplu de urmat
„Solicităm sectorului de afaceri să se alăture inițiativei și să ofere suport autorităților locale în demersurile de a combate epidemia. În acest moment sunt necesare acțiuni rapide la nivel regional. Posibilitatea de a le finanța imediat asigură calitatea serviciilor medicale. Sper că această campanie este un bun exemplu pentru alte orașe din țară.”, spune Krasen Kyurkchiev, CEO-ul Ficosota.
Ficosota și campania Help Now
În plus, Ficosota s-a implicat la scară largă prin Finanțarea nevoilor imediate ale Celulei Municipale de Criză în cadrul campaniei Help Now, campania inițiată chiar de companie. O donație de 52.000 de euro a fost făcută chiar de către CEO-ul companiei.
„Nu putem proteja doar fabricile noastre; trebuie să protejăm întregul oraș. Eforturile noastre nu ar trebui să se limiteze doar la facilitățile noastre de producție, trebuie să le extindem la întreaga comunitate locală.”, afirmă Kyurkchiev. El își concentrează acum eforturile în conceperea unui plan care ar putea ajuta întreaga țară să depășească mai repede criza.
Cu toate că măsurile luate de Ficosota ar putea părea dure, s-au dovedit a fi extrem de eficiente și au permis companiei să își continue activitatea și să devină un exemplu de bună practică pentru industria din Bulgaria. Ficosota este o companie fondată în anul 1994 și prezentă în România de peste 15 ani, având șase unități de producție în Shumen, dar puncte de lucru situate în Bulgaria, România, Ucraina și New York.
Citește și https://jurnaluldeafaceri.ro/livrari-la-domiciliu-cora-compania-anunta-un-parteneriat-cu-foodpanda/