Plăţi pentru fermieri. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, a autorizat la plată suma de 913,36 milioane de euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și din Bugetul Național.
Plăţi pentru fermieri. Campania anului 2021
Astfel, un număr de 742.950 fermieri sunt autorizați la plata finală în Campania anului 2021. Astfel, se înregistrează un procent de 91,27% din numărul total de fermieri eligibili. Este pentru prima dată când se înregistrează un număr atât de mare de fermieri autorizați la plată, raportat la această perioadă din an.
Autorizarea la plată continuă în ritm susținut și în zilele următoare, până la sfârșitul anului.
Plăţile PNDR
În ceea ce privește activitatea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), în anul 2021, valoarea plăților prin PNDR s-a ridicat la 1,06 miliarde de euro (€).
De la începutul perioadei de programare 2014-2020, au fost plătite peste 8 miliarde de euro beneficiarilor Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Suma reprezintă o absorbție de 85% din totalul fondurilor disponibile prin Program.
Citeşte şi Reducerea accizei la motorină 2022. Când se depun cererile?