Stiri: Companii

Policolor devine unic importator Glasurit în România

10.07.2017

Policolor devine unic importator al Glasurit, brandul premium de refinish auto al companiei BASF Coating. Parteneriatul dintre cele două companii vine în întâmpinarea clienților care pun accent pe calitate, din zona service-urilor premium, consolidându-și astfel poziția pe piața autohtonă.

Policolor și BASF au încheiat un parteneriat prin intermediul căruia vor să își consolideze poziția pe segmentul de refinish auto din România. Drept urmare, Policolor devine unic importator în România al Glasurit, brandul premium de refinish auto al companiei BASF Coatings. Acesta este certificat de peste 50 de producători auto din Europa, America de Nord, America de Sud și Asia, și este pe primul loc la vânzări în Germania.

 „Ne dorim să întărim imaginea Glasurit pe piața din România și suntem convinși că Policolor este partenerul ideal pentru îndeplinirea acestui lucru. Glasurit, brandul premium al BASF nu este o simplă vopsea, ci este un partener de încredere în ceea ce privește calitatea, profitabilitatea și eficiența soluțiilor oferite segmentului de autorefinish la nivel mondial. Ne dorim să dezvoltăm, să contribuim la dezvoltarea și susținerea activității service-urilor auto prin expertiza noastră în redarea culorilor, principiile de eficientizare și angajamentul față de partenerii de afaceri”, declară Harald Pflanzl, Head Sub-Region Europe Central for BASF.

Parteneriatul  vine în întâmpinarea clienților din zona service-urilor de brand care pun accent pe calitate și care își doreau mai mult sprijin tehnic și de marketing, mecanisme de achiziție mai clare și eficiente și, nu în ultimul rând, o prezență mai amplă din punct de vedere geografic și numeric.

Odată cu preluarea distribuției brandului Glasurit, Policolor Automotive va oferi la nivel național, vopsitorilor și managerilor de service, precum și personalului din zona de achiziții, soluții personalizate, traininguri pentru vopsitori și suport tehnic non stop, prin intermediul celor peste 50 de oameni ai săi, dedicați segmentului de vopsitorie auto.

„Industria auto românească a fost greu încercată în ultimii ani, iar procesul de revenire este acum unul matur. Serviciile post-vânzare au devenit tot mai importante în business-urile auto, veniturile provenite din reparații auto sunt o linie tot mai consistentă în bugetele fiecărui service autorizat, optimizarea fluxurilor de lucru în service, de la recepție, până la livrarea unei mașini post-reparații a devenit o prioritate. Calitatea produselor, alături de expertiza personalului cresc profitabilitatea unui service, dar și reputația și imaginea clientului final”, susține Marius Văcăroiu, CEO Policolor Orgachim.