Policolor S.A. a anunţat începerea construcției unei noi fabrici în Bucureşti pe un teren de 2,5 hectare. În noua unitate vor fi produse vopsele, tencuieli, emailuri, lacuri, precum și produse conexe acestora (grunduri, amorse etc.), iar valoarea investiției ajunge la 5,4 milioane euro.
”Investim în proiecte pe termen lung, în calitate și în echipa noastră. Noua fabrică Policolor vine ca un pas firesc în această linie: va crea un spațiu mai generos pentru dezvoltare și inovație prin crearea unor noi laboratoare de cercetare și ne va ajuta la diversificarea portofoliului de produse și branduri. Ne dorim ca atât în zona de producție, cât și în cea de distribuție să avem la dispoziție cele mai bune și cele mai rapide soluții”, a declarat David Jordan, CEO Policolor – Orgachim.
Noua fabrică va fi localizată în vestul Capitalei, pe bulevardul Timișoara, și va ocupa un teren de 2,5 hectare. Construcția este estimată a fi încheiată în aprilie 2019, moment din care producția va putea începe. Printre facilitățile noului amplasament este proiectat și un depozit nou, modern echipat, desfășurat pe o suprafață de 5.000 de metri pătrați.
Citiți și despre:
Noua fabrică Policolor din Bucureşti va fi finalizată în aprilie 2019 Policolor a anunţat că a finalizat lucrările la structura de rezistență a noii fabrici. Unitatea este construită pe un teren de 2,5 hectare, situat în vestul Capitalei. Noua fabrică urmează să fie finalizată […]
Miele a investit 30 milioane euro în cea mai veche fabrică a companiei Producătorul de echipamente electrocasnice premium, Miele, a investit 30 milioane euro în modernizarea unei fabrici cu o istorie de 100 de ani. Este vorba de fabrica din Bielefeld, care este principalul […]
ETİ Gıda deschide o fabrică de dulciuri în România Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a acordat un împrumut în valoare de 23 milioane euro pentru extinderea în România a producătorului turc de dulciuri ETİ Gıda Sanayi ve Ticaret […]
Epson: Investiţie de 25,6 milioane de euro într-o nouă fabrică Epson investește peste 25,6 de milioane de euro într-o nouă fabrică de capete de printare. Noua unitate de producţie va fi amplasată în orașul Akita din Japonia, iar construcția ei va începe în această […]
Holzindustrie Schweighofer a deschis o nouă fabrică de cherestea în România În ciuda scandalului în care Holzindustrie Schweighofer este implicată privind provenienţa lemnului prelucrat, compania a decis să investească în România peste 150 milioane de euro, într-o nouă fabrică pe […]