Slide

Stiri: IT&C

Portarea numere telefon

Portarea numere telefon: Cele mai noi date publicat de ANCOM

20.01.2021

Portarea numerelor de telefon.  Anul trecut au fost portate 945.186 de numere de telefon, conform datelor ANCOM. Din acest total 92% (873.519) sunt numere de telefonie mobilă și 71.667 numere de telefonie fixă. Media lunară de portări aferentă anului 2020 este în scădere față de anul anterior, de la 79.902 în 2019 la 78.766 de portări. În lunile decembrie, octombrie și ianuarie s-au portat cele mai multe numere: 99.828, 93.249, respectiv 86.947 de numere portate.

În 2020, 84% din numărul de portări au fost efectuate de către persoane fizice și 16% de către persoane juridice, iar 31 de furnizori de telefonie fixă şi mobilă au fost implicați în procesele de portare desfășurate în acest an.

Per total, de la introducerea serviciului de portabilitate în România în 2008, aproape 7,3 milioane de numere au fost transferate între rețele. Dintre acestea, 6,4 milioane sunt numere de telefonie mobilă (87%) și peste 900 de mii de numere sunt de telefonie fixă.

Portarea numerelor de telefon. Telefonie mobilă

873.519 utilizatori de telefonie mobilă și-au schimbat furnizorul în 2020. Cei mai mulți utilizatori au optat pentru rețeaua RCS & RDS – 377.536, în timp ce Telekom Romania Communications a primit prin portare 141.795 de utilizatori, Vodafone – 133.158, Orange – 125.633, iar Telekom Romania Mobile Communications – 95.375.

Din cele 873.519 numere de telefonie mobilă portate în 2020, 55% au fost numere utilizate pe bază de abonament.

Portarea numerelor de telefon. Telefonie fixă

În anul 2020 au fost portate 71.667 de numere de telefonie fixă, reprezentând 8% din totalul numerelor portate în acest an. Majoritatea numerelor de telefonie fixă portate au fost împărțite între principalii furnizori, astfel: RCS & RDS – 34.014, Orange – 13.671, Vodafone – 12.792, Telekom Romania Communications – 4.899 și GTS Telecom – 3.200.

Din cele 71.667 de numere fixe portate în 2020, 11.445 au fost numere independente de locație, numere cu acces gratuit și numere cu tarif special.

Petiţii

Pe parcursul anului 2020, ANCOM a primit 211 de petiții pe tema portabilității, utilizatorii semnalând în special realizarea cu întârziere a procesului de portare, apariția unor probleme tehnice în derularea procesului de portare (cum ar fi întârzierea mesajelor introduse de furnizori în baza de date centralizată sau probleme de rutare), precum și aspecte legate de anularea portării.

Citeşte şi Se deschid noile centre de vaccinare de la Romexpo