Stiri: Logistica

Alten Europe poate prelua Qualitance

Cine intenționează să preia East Truck Center? Anunțul făcut de Consiliul Concurenței

28.11.2022

Preluare East Truck Center. Consiliul Concurenţei a anunțat că analizează tranzacţia prin care Mereu Valentin, Afin (Holding) S.A. și Maurizio Michele Giovanni Rossetto intenționează să preia East Truck Center S.R.L.

Piese și accesorii 

East Truck Center S.R.L. comercializează cu ridicata piese și accesorii pentru autovehicule comerciale și activează pe piața comercializării cu amănuntul a autovehiculelor comerciale, a pieselor auto și accesoriilor pentru acestea, precum și pe piața serviciilor de întreținere și reparații.

Mereu Valentin este asociat unic al East Truck Center S.R.L.

Afin (Holding) S.A. deține acțiuni în alte companii luxemburgheze sau străine și administrează, controlează și valorifică participațiunile. Firma poate desfășura și operațiuni comerciale, industriale și financiare.

Maurizio Michele Giovanni Rossetto deține participații la alte firme prezente în România.

Preluare East Truck Center. Legea concurenței

În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei. Autoritatea de concurenţă va evalua tranzacția în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

Citește și The Sherwin-Williams Company vrea să preia Industria Chimica Adriatica. Anunțul făcut de Consiliul Concurenței