Pret paine 2020

Pambac, anunț pentru toții românii: ”Am luat decizia să nu modificăm lista de prețuri!”

19.03.2020

Preț pâine 2020. Pambac S.A., una din cele mai mari companii producătoare din domeniul morărit și panificație din România anunță o serie de măsuri pentru a preveni răspândirea coronavirusului. Compania și-a definit ca prioritate în această perioadă gestionarea riscului privind siguranța oamenilor.

Preț pâine 2020. Responsabilitate

“În contextual actual, al stării de urgenţă, industria alimentară are o importanţă strategică. Responsabilitatea şi grija faţă de semeni, siguranţa angajaţilor, clienţilor și consumatorilor sunt principalele noastre priorităţi. Am implementat şi urmărim cu stricteţe respectarea măsurilor recomandate de ANSVA pentru a reduce posibilitatea contaminării angajaţilor noştri, asigurând astfel continuitatea activităţii noastre. Chiar dacă aceste măsuri ne ocupă mai mult din timpii de producţie, le considerăm esenţiale şi nu facem nici un rabat de la ele.” a declarat Eusebiu Guţu, directorul general al Pambac S.A.

Preț pâine 2020. Măsuri implementate

Printre măsurile suplimentare implementate de Pambac în această perioadă se numără:

  • restricţionarea accesului pe platforma de producţie
  • monitorizarea stării de sănătate a angajaților la intrarea in secțiile de producție
  • dezinfectarea din oră în oră a utilajelor și suprafețelor de lucru
  • dezinfectarea, cu o firmă autorizată, a mașinilor de transport.

Toți lucrătorii au fost instruiți să se spele și să se dezinfecteze pe mâini înainte și după începerea fiecărei activități de producție, de manipulare sau de strictă necesitate.

Preț pâine 2020. Comenzile au crescut exponențial

„Comenzile venite din partea clienților noștri au crescut exponențial în ultima lună și facem eforturi pentru a răspunde acestor solicitări din ce în ce mai mari, în limita capacității de producție. Am luat decizia ca pe toată această perioadă să nu modificăm lista de prețuri și facem un apel către toți colaboratorii și partenerii noștri, distribuitori și magazine, să facă același lucru. Este un moment dificil pentru noi toți, peste care putem trece cu mai multă ușurință dacă suntem solidari și chibzuiți.” a continuat Eusebiu Guţu.

Preț pâine 2020. Stocurile companiei

Compania are, în prezent, asigurate stocuri de materii prime și materiale și lucrează la capacitate maximă. Deși pe fondul cererilor tot mai mari comenzile nu pot fi onorate în totalitate, livrările se fac normal pe tot teritoriul țării și magazinele sunt aprovizionate în permanență.

Citește și RORETAIL cere închiderea mall-urilor din România

 

 

Citiți și despre:

3 păreri la “Pambac, anunț pentru toții românii: ”Am luat decizia să nu modificăm lista de prețuri!”

  1. Pingback: Kaufland Romania si Lidl Romania, donatie importanta | Jurnalul de Afaceri

  2. Pingback: Cazuri Coronavirus Romania 19 martie 2020 | Jurnalul de Afaceri

  3. Pingback: Criza financiara - Strategie de marketing | Jurnalul de Afaceri

Comentariile nu sunt permise.