Preţurile producţiei industriale. Institutul Naţional de Statistică anunţă că preţurile producţiei industriale au crescut cu 32,2% în noiembrie 2021 per total, piaţă internă şi externă, faţă de aceeaşi lună a anului precedent.
Preţurile producţiei industriale. Extracţia de petrol şi gaze
Cel mai mult au avansat preţurile din extracţia de petrol şi gaze, respectiv cu 151,6%, urmate de cele din prelucrarea ţiţeiului, cu 102,3%.
În sectorul furnizării de energie electrică şi termică, preţurile au fost mai mari cu 94%.
În industria metalurgică, preţurile au crescut cu 59%, iar în cea chimică sunt pe plus cu 34%.
Comparativ cu octombrie 2021, preţurile au avansat în luna noiembrie cu 4,9%.

Grafic INS
Datele INS din octombrie 2021
De asemenea, Institutul Naţional de Statistică a anunţat că preţurile industriale (piaţă internă şi piaţă externă) s-au majorat cu 26,8% în luna octombrie faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Avansul a venit în condiţiile în care preţurile producţiei în industria energetică au crescut cu 74,71% în această perioadă.
Faţă de luna septembrie 2021, preţurile (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 6,3%.
Pe marile grupe industriale, în octombrie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cele mai importante creşteri ale preţurilor producţiei industriale au fost consemnate în:
- industria energetică (+74,71%)
- industria bunurilor intermediare (+24,13%)
- industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+11,21%)
- industria bunurilor de capital (+8,91%)
- industria bunurilor de uz curent (+6,29%).
Citeşte şi Preţurile producţiei industriale, majorare de 14% în iulie 2021