Slide

Stiri: Companii

PRIA Competition Moldova 2022

PRIA Competition Moldova 2022 are loc pe 27 aprilie

25.04.2022

PRIA Competition Moldova 2022. PRIAevents, împreună cu Consiliului Concurenței Republica Moldova, organizează în 27 aprilie 2022, la Radisson Blu Leogrand Chișinău de la 9,30, la conferința PRIA Competition Moldova – eveniment care va reuni toate sectoarele economiei direct interesate din Republica Moldova – IT, industrie, sănătate și farmaceutice, financiar – bancar, asigurări, retail, energie, telecom, auto, mediu, juridic, agricultură, construcții și real estate, servicii și nu numai.

PRIA Competition Moldova 2022. Potenţialul de dezvoltare

„De ce un eveniment pe teme de concurență în Republica Moldova? Pentru că este o țară care a beneficiat de o atenție deosebită a investitorilor, pentru că antreprenoriatul este în continuă dezvoltare, pentru că este o țară dinamică, cu potențial de dezvoltare economică pentru mai multe sectoare de business.

Toate companiile trebuie să se supună legilor concurenței. De aceea, acest eveniment important este de interes pentru top manageri – președinți, directori generali, antreprenori, directori de dezvoltare, directori de strategie, directori de operațiuni, directori juridici, consilieri  juridici și avocați, dar și pentru asociații profesionale, camere de comerț, ambasade, consultanți, investitori, economiști, profesori și jurnaliști”, anunţă organizatorii.

De ce să participați?

Indiferent de domeniul în care activați, dacă doriți să vindeți sau să cumpărați o companie, trebuie să primiți avizul Consiliului Concurenței.

Membrii asociațiilor profesionale trebuie de asemenea să știe care sunt liniile care nu trebuie depășite când vine vorba despre concurență.

Este foarte important ca fiecare companie care este interesată de achizițiile publice să știe care sunt barierele pe care nu trebuie sa le treacă companiile care participă la licitații? Câte companii pot participa? Pot licita împreună 2 sau mai multe companii?

Fiecare manager trebuie să știe care sunt clauzele contractuale pe care să le includă în contracte sau să le accepte de la parteneri astfel încât să nu încalce legea concurenței, să aibă grijă când stabilește prețul și să nu recurgă la concurență neloială.

PRIA Competition Moldova 2022. Concurența este un mecanism vital al economiei

Asadar, concurența este un mecanism vital al economiei, Consiliul Concurenței din Republica Moldova având un rol foarte important pentru asigurarea unui mediu concurențial sănătos. Astfel se încurajează eficiența şi inovația şi se reduc prețurile. De asemenea, companiile sunt încurajate să ofere consumatorilor bunuri şi servicii în termenii cei mai favorabili.

Piețele nu funcționează întotdeauna eficient, făcând rău economiei, consumatorilor și societății. Atunci când se întâmplă așa, autoritățile de concurență verifică ce se întamplă în acele sectoare ca să înțeleagă dinamica concurenței în aceste sectoare, iar astfel pot să identifice motivele pentru funcționarea slabă a sectorului și să recomande diverse politici sau acțiuni pentru rezolvarea problemelor.

De aceea, politicile concurențiale trebuie cunoscute și înțelese de către toți cei care sunt implicați în economie. Companiile trebuie să cunoască atât modalitățile prin care pot fi protejate de legislație în cazul în care devin victime ale unor practici anticoncurențiale, dar și care sunt sancțiunile pe care le pot primi dacă decid încălcarea normelor. Este foarte important să cunoască aceste reglementări atât mediul de afaceri, dar și persoanele fizice.

Subiectele dezbătute

Printre subiectele importante care se vor dezbate la această ediție se numără: concurența și sectoarele cheie precum financiar – bancar, asigurări, retail, sănătate și farmaceutice, energie, turism, telecom, auto, mediu, juridic, agricultură, construcții și real estate, IT, industrie, concurența pentru membrii asociațiilor patronale și profesionale; concurența și achizițiile publice.

Focusul este în continuare asupra luptei împotriva cartelurilor, a abuzului de poziție dominantă a companiilor în sectorul lor de activitate, precum și asupra fuziunilor și achizițiilor, a concurenței neloiale, a prețurilor și a altor practici de concurență.

În cadrul conferinței PRIA Competition Moldova veți beneficia de aflarea noutăților legislative în ceea ce privește concurența, de analize la un nivel înalt și de studii de caz.

Printre temele abordate se numără:

  • Situația concurențială în Republica Moldova în condițiile provocărilor actuale
  • Concurenţa ca și mecanism vital pentru buna funcționare a economiei Republicii Moldova. Sfera de aplicare (Companiile de stat, IMM-urile și Companiile mari și mijlocii), Ce ar trebui să știe antreprenorii?
  • Practica judiciară în materie de trucare a ofertelor
  • Politica de clemență. Sfera şi condiţiile de aplicare
  • Angajamentele – procedură excepțională privind restabilirea rapidă a mediului concurențial
  • Analiza economică în cazurile de concurență
  • Care au fost cele mai dinamice sectoare din punct de vedere al concurenței în anul ce a trecut? Unde au fost aplicate cele mai multe sancțiuni? Ce sector a avut cele mai multe investigații? Cum va arăta anul 2022?
  • Ce trebuie să știe companiile pentru a evita amenzile Consiliului Concurenței? Ce ar trebui să știe atunci când cumpără o companie?
  • Atunci când stabilesc prețurile? Atunci când fuzionează cu o altă companie? Atunci când discută cu acele companii care fac parte din același segment de piață?
  • Ce trebuie să știe asociațiile pentru a evita amenzile Consiliului Concurenței? Care sunt liniile pe care nu le pot depăși? Cum să evite problemele de concurență și antitrust? Ce pot stabili în cadrul adunărilor și grupurilor de lucru?
  • Concurenţa în sectoarele esențiale ale economiei moldovene : financiar – bancar, asigurări, retail, sănătate și farmaceutice, energie, turism, telecom, auto, mediu, juridic, agricultură, construcții și real estate, IT, industrie și nu numai.
  • Concurența și achizițiile publice. Care sunt barierele pe care nu trebuie să le treacă companiile care participă la licitații? Câte companii pot participa ? Pot licita împreună 2 sau mai multe companii?
  • Concurența și protecția consumatorului. Cum se îmbină activitatea celor 2 instituții spre a proteja consumatorul?
  • Concurența și ANRE – Cum se îmbină activitatea celor 2 instituții ? și de ce este importantă?
  • Care este rolul avocaților pentru creșterea culturii concurențiale în mediul de afaceri?
  • Companiile de stat –  ce reglementări are Consiliul Concurenței pentru acestea?
  • Ajutoarele de stat – cum pot fi acordate acestea? Care este rolul Consiliului Concurenței?
  • Concurența și companiile mari și mijlocii. Când trebuie acestea să fie atente la reglementările concurențiale? Cum pot evita abuzul de poziție dominantă?
  • Care sunt sugestiile mediului de afaceri, ale ambasadelor și ale camerelor de comerț?
  • Studii de caz, exemple și analize
  • Recomandări de bună practică, concluzii și propuneri pentru a avea un an concurențial bun în 2022

PRIA Competition Moldova 2022. Invitaţi

  • Alexei GHERȚESCU – Preşedinte, Consiliului Concurenţei Republica Moldova
  • Bogdan CHIRIȚOIU – Preşedinte, Consiliului Concurenţei România
  • Emil GUȚU – Competition Manager, ACI Partners
  • Octavian Calmîc – Director, ANRE
  • Gabriela CORCIMARI – Șef Direcția Juridică, Consiliul Concurenței Moldova
  • Dmitri PĂDURE – Șef Direcția Anticartel, Consiliul Concurenței Moldova
  • Diana LAPTEACRU – Șef Direcție Abuz de Poziție Dominantă, Consiliul Concurenței Moldova
  • Diana RUSUHANU – Șef Direcția Cercetare și Analitică, Consiliul Concurenței Moldova
  • Moderator – Raluca VOIVOZEANU – CEO, PRIA Conferences.

Pentru inregistrare accesati site-ul priaevents.ro/inregistrare-conferinta-pria-competition-moldova-2022

Citește și Ce este leadership-ul hibrid şi de ce reprezintă o provocare pentru manageri?