Slide

Stiri: Fără categorie

Prima aplicaţie mobilă din Europa pentru monitorizarea timpilor de conducere, lansată de UNTRR

23.10.2015

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a lansat o aplicație inovativă, pentru dispozitivele mobile, destinată cunoașterii și înțelegerii timpilor de conducere – Timpii de conducere/Driving times. Aplicaţie este destinată telefoanelor de tip smartphone sau tabletelor cu sisteme de operare Android și IOS.

Aplicația „Timpii de conducere/Driving times” a fost creată pentru șoferii profesioniști din domeniul transport marfă și pentru operatorii de transport, având la bază Regulamentul european Nr. 561 din 2006 care stabilește normele referitoare la perioadele de conducere, de repaus și la pauzele care trebuie respectate de către conducătorii auto ce asigură transportul rutier de mărfuri și de călători.

Astfel, UNTRR este prima asociație profesională din industria transporturilor rutiere din Europa care vine în ajutorul firmelor de transport cu o soluție digitală, contribuind la siguranța rutieră și la îmbunătățirea mediului de muncă în acest sector.

Aplicația oferă o explicație simplă a regulilor privind timpii de conducere, prin folosirea de reprezentații grafice și exemple practice. În plus, una dintre cele mai importante funcții ale aplicației o reprezintă modul audio, utilizatorul având posibilitatea să conducă sau să realizeze alte activități în timp ce ascută aceste reguli.

Aplicația este disponibilă în limbile română, engleză, germană și rusă.

”Prin această aplicație industria noastră face un pas înainte către următoarea epocă a transporturilor, ca urmare a noilor tendințe privind modelele de afaceri, soluțiilor inovatoare și platformelor care contribuie la schimbarea industriei de transport rutier. Această aplicație poate aduce economii de mii de euro pentru operatorii de transport, șoferii profesioniști urmând să înțeleagă mult mai ușor regulile privind timpii de conducere. În funcție de cum va fi primită această aplicație de potențialii utilizatori vom adăuga și alte îmbunătățiri, astfel încât Timpii de conducere/Driving times să devină instrumentul preferat de învățare pentru companiile de transport și conducătorii auto”, a declarat Radu Dinescu, Secretar General UNTRR.