Prima Evadare 2019. Pentru al patrulea an la rând, Renault susține „Prima Evadare”. Este vorba de cel mai mare eveniment de ciclism cross-country din Estul Europei. Impozant şi cu un profil atletic, Renault Koleos a atras toate privirile, în ziua de 19 mai, şi a dat startul competiției.
Prima Evadare 2019. Un stil de viață sănătos
În calitate de partener auto principal, Renault își întărește imaginea de susținător al sportului și al mișcării în aer liber, identificându-se din ce în ce mai mult cu activitățile caracteristice unui stil de viață sănătos și activ. Competiția este organizată de Clubul NoMad Multisport şi se desfășoară între București și Snagov, pe un circuit îmbunătățit, ce combină traseul prin păduri și drum nepavat, pe o distanță de 55 de km. In fiecare an s-a dovedit a fi maratonul cu cel mai mare număr de participanți.
Prima Evadare 2019. Suport tehnic
Toți participanții au putut beneficia de Velo Service powered by Renault, un serviciu de suport tehnic, disponibil de la momentul preluării kit-ului de concurs, până la start şi pe tot parcursul competiției. Renault a pus la dispoziție o echipă de mecanici care a oferit asistență gratuită celor care au avut nevoie de o ultimă verificare sau care au întâmpinat diverse probleme pe traseu (verificare presiune în roți; verificare amortizoare; reglaj furcă, frâne, schimbătoare și înlocuire roți în caz de pană).
Și în 2019, serviciul Velo Service a păstrat componenta mobilă. Mai exact, este vorba de patru vehicule de asistență:
- două Renault Koleos
- un Renault Kadjar
- un Renault Captur
Acestea s-au deplasat pe întregul traseu şi au ajutat concurenții să soluționeze în timp util problemele de ordin tehnic.
Prima Evadare 2019. Premiul „Renault Offroad Challenge 2019”
De asemenea, Renault a oferit celui mai rapid concurent, pe o porțiune de traseu identificată de organizatori, premiul „Renault Offroad Challenge 2019”. Această zonă de aproximativ 2 km a fost poziționată în a doua parte a traseului, după Check Point 7, la intrarea în pădure și a inclus o porțiune mai tehnică.
Cele mai interesante momente ale cursei au fost transmise live pe canalele de Social Media ale mărcii Renault, astfel încât susținătorii participanților au putut viziona evoluția favoriților lor în timp real.
Prima Evadare 2019. Echipa Renault
Renault a concurat cu propria echipă. Aceasta a fost formată din peste 75 de angajați. Compania a obținut locul I la categoria echipe de companie.
Compania este în permanență preocupată de inovație și dezvoltarea unor motorizări bazate pe un downsizing de ultimă generaţie, care permite un consum redus de combustibil și păstrează în același timp un nivel excelent de performanţe tehnice şi confort în utilizare.
De asemenea, performanțele deosebite în această direcție se datorează noii game de vehicule. La aceasta se adaugă și succesului motorizării Energy, care reduce consumul de carburant şi emisiile de CO2. În plus, păstrează fiabilitatea, calitatea şi durabilitatea modelor din gama Renault.
Citește și Târgul Copiilor Antreprenori 2019: Cinci evenimente în acest an