Prima zi de scoala 2019

Prima zi de școală 2019. Sfaturile unui psiholog

09.09.2019

Prima zi de școală 2019. Prima zi de școală reprezintă un moment foarte important, atât pentru părinți, cât mai ales pentru copii. Cu toate acestea, pentru copii, care fac tranziția de la grădiniță (unde accentul se pune mai mult pe distracție) la școală (unde apar reguli noi, neștiute până atunci de unii elevi), acest moment unic în viața lor poate fi copleșitor și stresant. O parte dintre copii sunt foarte încântați de ideea de colegi noi, litere, cifre, în timp ce alți copii devin speriați de perspectiva temelor sau a noilor colegi.

Prima zi de școală 2019. Cum s-a schimbat conceptul de școală?

Conform psihologului Lenke Iuhoș, conceptul de școală s-a modificat odată cu timpul. Adevărata schimbare s-a petrecut după Revoluția Industrială. Atunci, oamenii erau pregătiți să fie “unelte” (să deprindă automatisme), și mai puțin să gândească liber, să aibă idei revoluționare.

Această nouă paradigmă se păstrează și în ziua de azi. Elevul este copleșit de numărul foarte mare de informații încă din prima zi de școală. Din păcate, acest lucru îi poate schimba brutal percepția despre lume și viață.

Pe ce ar trebui să se pună accent la școală?

“Școlile din România ar trebui să promoveze sisteme de valori pro-sociale și să construiască adevărate caractere, dar din păcate, în sistemul actual de învățământ încă mai funcționează educația punitivă, în care elevul este pedepsit pentru ceea ce nu știe, nu valorificat pentru ceea ce știe. Din nefericire, unii profesori încă mai punctează – și o fac mult prea ușor – un scurt moment de neatenție sau de necunoaștere, și etichetează acel moment ca fiind nivelul general de cunoaștere al elevului. Atât în școală, cât și în viață, oamenii au momente mai bune sau mai rele, sunt mai încrezători sau mai emoționați, mai fericiți sau mai triști, iar societatea sau profesorii ar trebui să recompenseze mai des momentele bune, deoarece în cazul educației vorbim de continuitate”, explică psihologul Lenke Iuhoș.

Prima zi de școală 2019. Prima și cea mai importantă lecție

Psihologul consideră că prima și cea mai importantă lecție, pe care trebuie să o învețe un elev, este lecția omeniei.

”Încurajați să fie respectuoși, iubitori, empatici, să aibă o gândire critică, să nu se teamă să își exprime liber gândurile și sentimentele, iar pe acest fundament sănătos să se construiască educația lui cognitivă”, mai spune Lenke Iuhoș.

Să venim cu drag la școală!

Uniunea Europeană a lansat sloganul “Să venim cu drag la școală”. Astfel, UE încearcă să încurajeze sistemele educaționale europene să adopte un stil prietenos de educație, în schimbul unuia înfricoșător și traumatizant pentru elevi.

Prima zi de școală 2019. Elevii trebuie să se simtă în largul lor

“Un elev încurajat, lăudat, apreciat – chiar dacă are și părți negative – va veni cu drag la școală și va dori să își schimbe comportamentele negative. El se va simți apreciat, iubit, respectat, iar acest lucru se numește motivație. Elevii au nevoie să se simtă în largul lor la școală, să nu le fie frică să pună întrebări dacă nu știu și să răspundă liber, fără teama de a fi certați sau pedepsiți de profesori dacă nu au răspuns corect”, a concluzionat psihologul Lenke Iuhoș.

Citește și Calendar școlar 2019-2020. Vacanțele elevilor. Structura noului an școlar

 

 

Citiți și despre:

O părere la “Prima zi de școală 2019. Sfaturile unui psiholog

  1. Pingback: Rezultate contestatii BAC toamna 2019 - EDU.ro | Jurnalul de Afaceri

Comentariile nu sunt permise.