Procesul cu familia Micula

Procesul cu familia Micula, câștigat de România

09.03.2020

Procesul cu familia Micula. Țara noastră a câștigat cel de-al doilea proces intentat de familia Micula și firmele controlate. Aceștia au solicitat despăgubiri de 2,36 miliarde euro. Anunțul privind câștigarea procesului a fost făcut deMinisterul de Finanțe.

Procesul cu familia Micula. Despăgubiri

Statul român a câștigat la finalul săptămânii cel de-al doilea proces intentat de reclamanții loan Micula, Viorel Micula și cele 10 societăţi din grupul controlat de aceștia la Curtea de Arbitraj Internaţional a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii. În cadrul acestui proces, ei  au cerut României despăgubiri de 2,36 miliarde euro.

Procesul cu familia Micula. Cheltuieli de arbitraj

Tribunalul intenațional a stabilit, totodată, că reclamanții trebuie să plătească țării noastre cheltuielile de arbitraj în procent de 75%. Este vorba de suma de 4,5 milioane euro. La aceasta se vor calcula dobânzi de 2,91% pe an, până la plata integrală a sumei datorate.

Familia Micula a susținut că, în special după aderarea la Uniunea Europeană în 2007, România:

  • a permis și facilitat existența și dezvoltarea unor importante piețe negre în domeniul producerii de produse alcoolice
  • nu a aplicat legislația fiscală care permitea colectarea taxelor şi impozitelor în domeniul producerii alcoolului
  • au fost impuse modificări unilaterale ale contractelor de exploatare a apei minerale (de către Societatea Națională a Apelor Minerale) care au condus la creșterea costurilor pentru extragerea acesteia.

Procesul cu familia Micula. România nu și-a încălcat obligațiile

În urma apărărilor formulate de reprezentanții avocațiali ai României, tribunalul arbitral a constatat că România nu și-a încălcat obligația de a asigura un tratament corect și echitabil și obligația de protecție deplină și securitate a investiției reclamanților.

Obiectul acestui litigiu reprezintă o speță total diferită față de primul proces intentat de familia Micula și câștigat de reclamanți în urmă cu șase ani. Principala critică formulată în primul diferend viza facilitățile fiscale acrodate de statul român și apoi eliminate sau reduse.

Curtea de arbitraj a precizat atunci că România a redus în mod justificat facilităţile acordate admițând că aderarea României la Uniunea Europeană era de interes naţional. Totuși, Curtea a decis în 2013 definitiv împotriva României, motivând că principiul Tratamentului Corect şi Echitabil a fost încălcat sub două aspecte.

Plata despăgubirilor decise de Curtea de Arbitraj în urmă cu șase ani a fost efectuată la finele anului trecut, când au fost astfel deblocate conturile unor instituții ale statului român pe care reclamanții le-au blocat în vederea executării creanțelor.

Citește și Topul celor mai doriți angajatori din România. Un studiu realizat de Universum Global și eJobs

 

 

 

Citiți și despre: