Stiri: Stiri

Producție de podium pentru agricultorii români la nivelul UE

25.07.2013

Producția de porumb pentru România în toamna acestui an va plasa țara noastră pe locul doi în ceea ce privește acest segment de bun agricol. Astfel, anul acesta este așteptată o recoltă de aproximativ 11,3 milioane de tone de porumb, practic de două ori mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut.

Producția crescută în ceea ce privește porumbul a crescut semnificativ, mai exact, fiind contabilizată o creștere de 92,5 la sută, adică la 4,14 tonete per hectar, atingând astfel vârful de productivitate al ultimilor șapte ani, notează Ziarul Financiar, citând un raport al Comisiei Europene făcut public.

La nivel economic, această recoltă record va însemna un câștig de circa 1,5 miliarde de euro, dar și o veste bună pentru crescătorii de bovine sau producătorii zootehnici. Cu toate acestea, economia românească nu reușește să profite de producțiile record de cereale, deoarece mare parte din acestea pleacă spre export. Mai exact, exporturile agroalimentare românești atrag profit de 4 miliarde de euro anual.

După producția de porumb de anul acesta România va ajunge să ocupe locul doi la nivel european pentru acest segment, reușind să depășească state precum Ungaria sau Italia. Pe primul loc în ceea ce privește producția de porumb se va instala Franța cu o recoltă de 11,5 milioane de tone, notează sursa citată.

Sursă: Ziarul Financiar zf.ro