PROFI, susținător al comunităților și economiei locale

01.07.2020

În contextul generat de recenta pandemie de COVID-19, compania a donat măști de protecție și 1,5 milioane de lei pentru aparate de ventilație artificială. Din 2019 și până în momentul de față, PROFI și-a continuat expansiunea geografică în întreaga țară. La jumătatea lunii  iunie, rețeaua PROFI număra nu mai puțin de 1.270 de magazine, dintre care 260 deschise în 2019. De la începutul anului au fost inaugurate încă 93 de astfel de unități, urmând ca până la sfârșitul lunii să se deschidă încă 19, inclusiv în localități noi precum Ariceștii Rahtivani, Agnita, Pietrari, Salva, Vișeu de Sus sau Sascut.

PROFI ROM FOOD s-a dovedit întotdeauna a fi un susținător consecvent al economiei locale și un factor important care a contribuit la impulsionarea producătorilor locali. Din sortimentul de aproximativ 5.000 de articole, circa 80% provin de la surse din România. Colaborând cu furnizorii locali, PROFI susține economia românească și totodată oferă cumpărătorilor gusturile cu care s-au obișnuit.

PROFI ROM FOOD s-a dovedit întotdeauna a fi un susținător consecvent al economiei locale și un factor important care a contribuit la impulsionarea producătorilor locali

Cu doi ani în urmă, PROFI a demarat un proiect de susținere a producătorilor de legume, oferind asistență în programarea culturilor în așa fel încât legumele și fructele proaspete să fie prezente în piață pe intervale cât mai lungi din an. De asemenea, PROFI le oferă sprijin producătorilor, astfel încât să nu se producă aceleași legume simultan, pentru a evita inflația de produse pe timp scurt și, respectiv, scăderea câștigurilor acestora, urmată de o lipsă de produse în piață în perioada următoare, ceea ce ar duce, inevitabil la nevoia de importuri.

„Inginerii noștri îi îndrumă pe producători cu privire la fazele și tratamentele optime pentru culturile contractate, oferindu-le și alte informații ca  să obțină recoltele planificate. Prin analize de laborator verificăm și măsura în care produsele contractate respectă concentrațiile de îngrășăminte prevăzute de lege, pentru a putea garanta că legumele din magazinele noastre sunt 100% sigure pentru consumatori”, ne-a declarat Dl. Pawel Musial, CEO PROFI.

PROFI, în sprijinul furnizorilor agricoli

PROFI vine în sprijinul furnizorilor agricoli prin crearea celor patru platforme de fresh de la Timișoara, Cluj, Roman și București, localizate cât mai aproape de bazinele de producție, ceea ce permite fermierilor să  străbată distanțe mai mici, cu costuri cât mai reduse, și să ajungă la noi cu marfa cât mai proaspătă.

Cu toate acestea, în perioada pandemiei, comportamentul consumatorilor s-a schimbat radical față de vremurile normale, ceea ce a condus la necesitatea instituirii unor măsuri speciale. Pentru a evita epuizarea stocurilor și panica în rândul consumatorilor, magazinele au fost nevoite să se aprovizioneze cu volume uriașe de produse, la ritmuri nemaiîntâlnite în istoria retailului modern.

Pentru a evita epuizarea stocurilor și panica în rândul consumatorilor, magazinele au fost nevoite să se aprovizioneze cu volume uriașe de produse

Un astfel de exemplu este reprezentat de cererea de făină, care a crescut de cinci ori în perioada de început a pandemiei; furnizorii tradiționali nu reușeau să ofere cantități atât de mari și nu existau nici stocuri disponibile, astfel încât achizitorii au fost nevoiți să identifice noi furnizori din țară și din străinătate, în cel mai scurt timp posibil.

PROFI a suplimentat numărul angajaților din depozite, precum și cel al transporturilor de aprovizionare. În mod normal, circa 600 de camioane fac zilnic aprovizionarea, dar în acele zile numărul lor a ajuns și la 900.

Magazinele PROFI, un partener de încredere pentru consumatorii români

„Imediat după primele zile, când rafturile  se goleau cu repeziciune, magazinele PROFI au fost aprovizionate cu tot necesarul și lumea a început să simtă că  suntem un partener de nădejde, care furnizează cele de trebuință în întreaga țară, chiar și în pofida celor mai vitrege condiții”, declară Pawel Musial.

Obiceiurile consumatorului s-au modificat în oarecare măsură în perioada stării de urgență și alertă. Acesta pune acum mai mult accent pe spălatul mâinilor, pe gătitul și lucrul de acasă, pe cumpărăturile online și pe activitățile de social networking online.

Consumatorul român pune acum un accent deosebit pe cumpărăturile online și social networking online

Totodată, cumpără mai mult odată și preferă gramajele mari, în timp ce brandul preferat este înlocuit cu variante mai ieftine. Produsele pentru îngrijirea mâinilor și corpului, măștile protectoare, produsele Healthy și suplimentele alimentare se pare că vor fi la mare căutare în viitor, iar în zona de relaxare și de satisfacere a micilor plăceri se estimează o creștere a consumului la produsele de snacking, ceai, cafea și băuturi nealcoolice.

În plus, PROFI s-a dovedit și în această perioadă alegerea ideală pentru cei care caută noi oportunități de afaceri, întrucât asocierea cu un retailer care dovedește o bună înțelegere a pieței și acceptare din partea publicului, care are o strategie consecventă de creștere, contribuie la siguranța și amplificarea afacerilor partenerilor săi.

PROFI, în topul angajatorilor din România

Cu peste 20.000 de angajați, PROFI este la vârful topului angajatorilor din România. Fiecare din cele peste 200 de magazine inaugurate în fiecare an trebuie să fie conduse de câte un șef și câte un adjunct de șef de magazin, ceea ce oferă uriașe șanse de promovare profesională pe întreaga ierarhie a magazinului, inegalabile în economia românească.

Pentru a-și păstra angajații și clienții în siguranță în pandemie, PROFI a instituit măsuri extraordinare – toți angajații în vârstă de peste 65 de ani, categoria cea mai expusă la risc, au fost trimiși acasă cu salariul și toate drepturile intacte.

În toate magazinele, depozitele și sediile PROFI au fost distribuite materiale esențiale ca dezinfectanți, mănuși, măști de protecție și covoare antibacteriene, însoțite de o semnalistică amplă care să educe și să atenționeze lumea cu privire la măsurile de protecție obligatorii. Panourile despărțitoare montate la casele de marcat au redus considerabil sansele de transmitere a virusului.

Toți angajații PROFI în vârstă de peste 65 de ani, categoria cea mai expusă la risc, au fost trimiși acasă cu salariul și toate drepturile intacte

„Ne-am organizat oamenii în două și trei ture separate care să lucreze câte 12 ore, cu pauză de o zi între ele, astfel încât acestea să nu se intersecteze, minimizând riscul de infectare. La fiecare sfârșit de tură magazinul este dezinfectat, pentru ca tura următoare să-l găsească astfel a doua zi; de mai multe ori pe zi coșurile, trolerele, cărucioarele, ușile sunt și ele dezinfectate, iar pauzele de fumat se iau individual, fiind strict interzisă ieșirea în grup. În plus, un medic specialist din rețeaua medicală Regina Maria răspunde tuturor întrebărilor pe care angajații le au referitor la Covid-19”, menționează CEO-ul PROFI.

Costuri de peste 4 milioane de euro generate de pandemia de COVID-19

În timpul cât transportul public a fost blocat, compania a asigurat transport special către lucru și înapoi spre casă pentru angajații săi. Toate acestea s-au făcut cu eforturi greu de descris și costuri care au depășit patru milioane de euro în primele două luni, costuri pe care nimeni nu le-a anticipat în momentul în care s-a stabilit bugetul companiei pentru anul în curs.

Pentru a susține comunitatea, dar și categoriile de personal cele mai expuse, PROFI a oferit prioritate la casele de marcat medicilor, personalului sanitar, angajaților MAI și persoanelor de peste 65 de ani, astfel încât să stea cât mai puțin în spațiul public și să poată reveni mai repede acasă. De asemenea, a creat facilități de cumpărare pentru instituțiile care procură produse în beneficiul celor care nu pot merge ca să-și cumpere singuri de la magazin.

PROFI a oferit prioritate la casele de marcat medicilor, personalului sanitar, angajaților MAI și persoanelor de peste 65 de ani

În plus, PROFI a continuat campania „Te costă zero lei să ajuți” prin care a donat un million și jumătate de lei către șapte cauze sociale diferite. Mai mult, încă din primele zile ale pandemiei, PROFI și-a sporit contribuția către societate donând un milion de lei și pentru cumpărarea de aparate de ventilație artificială, vitale pentru supraviețuirea bolnavilor de Coronavirus, aflați în stare gravă, și a invitat toate companiile să se implice și să ofere ajutor în astfel de momente.

ATV FUN TRANS, transport frigorific

PROFI a donat măști de protecție celor aflați în prima linie a luptei cu virusul

Pe lângă donațiile financiare, PROFI a donat mii de măști de protecție celor aflați în prima linie a luptei cu virusul: spitale din întreaga țară, inspectorate de poliție și jandarmerie, precum și ONG-uri. Alături de voluntari ai unor ONG-uri precum „Vă ajutăm din Timișoara!”, „United Way România”, „Rotaract”, „Look Inside”, FITT și platforma „Vecinul Tău”, PROFI a inițiat un program de sprijinire a persoanelor care nu se puteau deplasa ca să își procure alimentele necesare. Inițiat în Timișoara, proiectul s-a extins mai apoi în peste 40 de alte localități.

Alături de voluntarii unor ONG-uri, PROFI a inițiat un program de sprijinire a persoanelor care nu se puteau deplasa pentru a-și procura singure alimentele necesare, proiect care s-a extins în alte 40 de localități

PROFI a obţi­nut anul trecut o ci­fră de afaceri de 7,2 miliarde de lei, în creş­tere cu 23% comparativ cu 2018. Mai mult, busi­nes­sul s-a dublat în perioada 2016-2019.

„Targetul nostru e să fim numărul unu în piaţă”, a concluzionat Dl. Călin Costinaș, director general adjunct PROFI. Astfel, cu toate dificultățile întâmpinate ca urmare a pandemiei, proiectele de extindere ale companiei au rămas neschimbate, urmând ca și în viitor PROFI să inaugureze sute de magazine în fiecare an.

 

Citește și https://jurnaluldeafaceri.ro/livrari-profi-supermarket/

 

Citiți și despre:

  • Morandi, produse tradiționale româneștiMorandi, produse tradiționale românești Compania îmbină valorile autentice ale satului vasluian cu exigențele standardelor europene. Compania Morandi a fost înființată în anul 1993 de familia Moraru, având ca obiect de activitate inițial morăritul. […]
  • Auchan – Investiţii de sute de milioane de euroAuchan – Investiţii de sute de milioane de euro Aproape 11.000 de angajaţi în România, vânzări de peste un miliard de euro în 2014 şi aproximativ 500.000 de vizitatori pe zi: acestea sunt cifrele care pot descrie, pe scurt, prezenţa grupului francez Auchan […]
  • eisberg, produse fresh pe piața româneascăeisberg, produse fresh pe piața românească Produsele eisberg se adresează consumatorilor de orice vârstă, mai ales celor care acordă atenţie siguranței și calității alimentului. eisberg este principalul furnizor de produse fresh de pe piața […]
  • 2019, un an bun pentru piața de retail modern din România2019, un an bun pentru piața de retail modern din România Românii preferă să își facă cumpărăturile și să își petreacă timpul în centre comerciale moderne. 2019 se anunță un an cât se poate de bun pentru piața de retail, atât din România, cât și la nivel mondial. Se […]
  • ANA PAN investește într-un concept store în PiperaANA PAN investește într-un concept store în Pipera Povestea de succes de la antreprenoriat, la un brand național. ANA PAN este o companie care nu mai are nevoie de nicio descriere pentru cei mai mulți dintre români. Puțini sunt însă cei care știu că totul a […]