Companiile în care există o colaborare mai strânsă între directorii financiari (CFO) şi cei de resurse umane (CHRO) sunt mai profitabile, potrivit studiul global EY – Partnering for performance. Astfel, organizaţiile în cadrul cărora relaţia de colaborare a devenit mult mai strânsă în ultimii trei ani au raportat un nivel mai ridicat al profitabilităţii măsurată ca EBITDA. De asemenea, s-a constatat şi o îmbunătăţire importantă a indicatorilor privind capitalul uman, în ceea ce priveşte gradul de implicare al angajaţilor şi nivelul productivităţii acestora.
Studiul arată că 41% dintre companiile în care CFO-ul şi CHRO-ul colaborează strâns au înregistrat o creştere a EBITDA de peste 10%, faţă de doar 14% dintre companiile mai puţin comunicative la acest nivel.
Pe lângă acest lucru, 44% dintre organizaţiile foarte performante au înregistrat o îmbunătăţire semnificativă şi a gradului de implicare a angajaţilor. În plus, şi productivitatea forţei de muncă s-a majorat semnificativ în cadrul acelor companii în care colaborarea este mai bună.
În România, este nevoie de restructurarea responsabilităţilor funcţiei de HR
Claudia Sofianu, Human Capital Country Practice Leader, EY România, a afirmat că în ţara noastră funcţia de HR s-a axat mai mult pe atribuţii administrative curente, în condiţiile în care acest departament a „moştenit” responsabilităţile fostului «Departament de Salarizare», de dinainte de ’89.
„Situaţia economică din ultimii ani a determinat companiile să-şi ajusteze rapid strategiile de afaceripentru a putea supravieţui. În contextul acestor transformări, funcţia de HR trebuie să furnizeze soluţii eficiente care exced sferei de atribuţii tradiţionale, precum identificarea resurselor necesare pe o piaţă a forţei de muncă locale în scădere din punct de vedere cantitativ şi destul de limitată încă din punct de vedere al specializărilor acoperite şi optimizarea costurilor cu personalul existent”, a explicat Claudia Sofianu.
Astfel, în România, este nevoie de restructurarea rolului şi a responsabilităţilor funcţiei de HR, în condiţiile în care şi strategia de afaceri s-a modificat, iar acum nevoia unui parteneriat cu directorul financiar este mult mai evidentă.
4 factori-cheie pentru o colaborare mai strânsă
Studiul EY a identificat patru factori-cheie care au determinat o colaborare mai strânsă între cele două funcţii de top management. În primul rând este vorba de faptul că numărul angajaţilor talentaţi este în scădere, în timp ce costurile forţei de muncă sunt în creştere.
În acest context, companiile au nevoie de o mai bună înţelegere a relaţiei dintre cost şi performanţă, iar firmele din pieţele mature, cât şi cele din pieţele în creştere rapidă, se străduiesc să identifice, să angajeze şi să dezvolte talente de top.
„Această provocare, combinată cu creşterea rapidă a costurilor cu forţa de muncă, duce la rate mari de pierdere a angajaţilor care pot ameninţa viabilitatea investiţiilor strategice. Este imperativ ca organizaţiile să adopte o abordare mai inteligentă a costurilor managementului capitalul uman”, arată studiul citat. .
Un al doilea factor-cheie este reprezentant de faptul că poziţia resurselor umane devine mai importantă în ierarhia corporativă, în timp ce alt factor care a determinat o colaborare mai bună între directorii financiari şi cei de resurse umane este reprezentat de necesitatea schimbării de direcţia a companiilor şi de dezvoltare de noi produse şi servicii.
Astfel, companiile sunt obligate, de contextul mediul de afaceri global, să îşi adapteze continuu strategia şi să dezvolte produse şi servicii noi pentru a rămâne competitive.
„Prin implicarea atât a directorului financiar, cât şi a directorului de resurse umane în procesul de luare a deciziilor strategice, companiile se pot asigura că sunt luate în considerare atât impactul financiar cât şi cel asupra capitalului uman”, precizează specialiştii EY.
De asemenea, faptul că organizaţiile îşi modifică modele de business este al patrulea factor care a dus la o legătură mai strânsă între directori, în condiţiile în care acestea continuă să-şi redefinească funcţiile cheie de business, inclusiv finanţe, resurse umane şi IT.