Slide

Stiri: Social

Vremea 4-5 ianuarie 2024

Prognoza meteo 23 – 24 februarie 2022: Ninsori viscolite la munte

23.02.2022

Prognoza meteo 23 – 24 februarie 2022. Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenţionare meteo de vânt puternic şi de ninsori viscolite pentru zona de munte. De asemenea, instituţia a realizat o prognoză meteo specială pentru Bucureşti.

Prognoza meteo 23 – 24 februarie 2022. Cod galben

Interval de valabilitate: 23 februarie, ora 20:00 – 24 februarie, ora 08:00

Fenomene vizate: intensificări ale vântului, ninsori viscolite

Zone afectate: Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1700 m

În intervalul menționat, în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1700 m, vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăși la rafală 70…90 km/h, temporar ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată și vizibilitatea redusă.

Prognoza specială pentru Bucureşti

Interval de valabilitate: 23 februarie, ora 10:00 – 24 februarie, ora 08:00

Valorile termice diurne vor fi în scădere față de intervalul anterior, dar se vor situa în continuare peste normele caracteristice perioadei. Cerul va avea înnorări și temporar va ploua slab, cu o probabilitate mai ridicată seara și în prima parte a nopții. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de 3…4 grade.

Administraţia Naţională de Meteorologie mai precizează că va actualiza prezentele informații meteorologice, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.

Citeşte şi Moşii de iarnă 2022 şi Moşii de primăvară 2022. Pe ce dată pică aceste două sărbători?