Program Posta Romana 1 decembrie 2020

Program Poşta Română 1 decembrie 2020: Anunţ important!

26.11.2020

Program Poşta Română 1 decembrie 2020. Compania Naţională Poşta Română a anunţat că în zilele de luni, 30 noiembrie, şi marţi, 1 decembrie, toate oficiile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise.

Programul este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora zilele de 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei – şi de 1 decembrie – Ziua Naţională a României – sunt declarate zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează.

Sâmbătă, 28 noiembrie, toate subunităţile poştale vor avea program normal de lucru aferent zilei de sâmbătă.

Program Poşta Română 1 decembrie 2020. Întârzieri

În urma programului anunţat este posibil ca trimiterile poştale prezentate în zilele de 27 şi 28 noiembrie 2020 să înregistreze timpi mai mari de circulaţie.

De asemenea, Poșta Română continuă modernizarea subunităţilor poştale. Astăzi a venit rândul Centrului Regional de Tranzit Braşov şi al Oficiului Poştal Feldioara, care a fost închis în ultimul an.

Oficiul Poştal Feldioara îşi aşteaptă clienţii într-un sediu recent renovat, calitatea serviciilor fiind îmbunătăţită. Subunitatea poştală a fost închisă în octombrie 2019, timp în care activitatea s-a desfăşurat într-un spaţiu al Primăriei Braşov. În prezent, după o investiţie totală de 61.894 lei, clienţii care trec pragul oficiului poştal situat pe Strada Octavian Goga nr. 108, au parte de condiţii şi de servicii îmbunătăţite. La acest punct de lucru au fost avut loc lucrări de reabilitare, au fost schimbate instalaţiile electrice, a fost reparat acoperişul, iar spaţiile interioare, dar şi zidurile exterioare, au fost zugrăvite.

Şi la Centrul Regional de Tranzit Braşov, lucrările de reabilitare a clădirii au început în prima parte a lunii septembrie. S-au efectuat lucrări de anvelopare şi înlocuire tâmplărie, precum şi alte îmbunătăţiri, investiţia totală ridicându-se la 448.000 lei, prima investiţie notabilă a companiei, la nivel de judeţ, din ultimii 45 ani.

Citeşte şi Ministerul Sănătăţii, avertisment privind testele antigen pentru COVID-19